Programul Trezoreriei la final de an. Ce operațiuni se mai pot face și până când

Programul Trezoreriei la final de an. Ce operațiuni se mai pot face și până când

Reprezentanții Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara au anunțat care este programul de funcţionare al unităţilor Trezoreriei Statului în perioada sărbătorilor de iarnă.

Operaţiuni în numerar

  1. Ridicarea sumelor în numerar din conturile instituțiilor publice deschise la unităţile Trezoreriei Statului pentru achitarea drepturilor salariale şi a drepturilor de asigurări şi asistenţă socială, precum şi pentru plăţi de volum redus şi urgente necesare bunei funcţionări a acestora, până la 28 decembrie 2017;
  2. Depunerea încasărilor în numerar ale unităţilor vamale – din perioada 29 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, 3 ianuarie 2018;
  3. Depunerea la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului a sumelor în numerar aflate în casieriile proprii ale instituţiilor publice, până la 29 decembrie 2017, ora 1030;
  4. Achitarea la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor venituri în numerar, până la 29 decembrie 2017, ora 1030;
  5. Restituiri de sume în numerar către contribuabili, până la 29 decembrie 2017, ora 1030.

Operaţiuni prin virament

  1. Prezentarea la Trezoreria Statului a documentelor prin care instituţiile publice şi operatorii economici dispun plăţi catre beneficiari cu conturi deschise la:

– aceeaşi unitate a trezoreriei statului sau la unităţi ale trezoreriei statului din cadrul aceluiaşi judeţ;

– unităţi ale trezoreriei statului din alte judeţe sau la trezorerii din municipiul Bucureşti;

instituţii de credit, până la 29 decembrie 2017, ora 10;

  1. Prezentarea de către instituţiile publice sau operatorii economici a documentelor de virare a veniturilor bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri, care se achită la unitatea Trezoreriei Statului la care îşi au contul deschis sau la unităţi ale Trezoreriei Statului din cadrul aceluiaşi judeţ, până la 29 decembrie 2017, ora 1000;
  2. Prezentarea de către operatorii economici, la unităţile trezoreriei statului, a documentelor de transferare a disponibilităţilor în conturi deschise la instituţii de credit, până la 29 decembrie 2017, ora 1000 (pentru plăţi de mică sau mare valoare).

Programul calendaristic este stabilit conform prevederilor Anexei nr. 1 la Normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2017, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3244/ 2017.  Ordinul poate fi consultat pe site-ul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara: https://www.anaf.ro/anaf/internet/Timisoara, Secțiunea: Informații de interes public.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.