Propunere la Cinema Arta: O comedie românească și o dramă franceză

Propunere la Cinema Arta: O comedie românească și o dramă franceză

Cinema Arta continuă să le propună cinefililor arădeni și în această săptămână filme apreciate și premiate la marile festivaluri.

În data de 21 februarie, în cadrul programului Best of – cele mai apreciate pelicule din anii trecuţi, revedem comedia Povestea unui pierde-vară, cel de-al treilea lungmetraj al tânărului regizor Paul Negoescu cu Alexandru Papadopol în rol principal. Filmul urmăreşte un triunghi amoros inedit, într-un Bucureşti mai luminos ca niciodată. Petru este profesor de matematică la Politehnică şi, în ciuda celor 42 de ani împliniţi, duce o viaţă lipsită de griji. Serile lui se împart între ieşitul la bere cu băieţii si vizitele la Irina, cu care este într-o relaţie pe care nu şi-o asumă decât pe jumătate. Când Irina rămâne însărcinată, Petru este forţat să îşi schimbe stilul de viaţă şi să se maturizeze în sfârşit…

La sfârşit de săptămână ne delectăm cu pelicula franceză Les fantômes d’Ismaël / Fantomele lui Ismael. Filmul îi are în distribuţie pe trei dintre cei mai îndrăgiţi actori francezi –  Marion Cotillard, Charlotte Gainsbourg şi Mathieu Amalric – şi va putea fi vizionat în premieră la Cinema Arta vineri, 22 februarie, de la ora 20. Înainte de începerea filmărilor pentru noul său lungmetraj, viața unui cineast este dată peste cap de reapariția unei iubiri pierdute… După mai bine de 21 de ani, Carlotta revine în viața celui care o crezuse dispărută pentru totdeauna. Întoarcerea fostei iubiri îl găsește pe Ismael într-o relație cu Sylvia, încercând să-și refacă viața, în timp ce lucrează la un nou film pe care îl regizează. O producție în care și viața personajului său pare să o ia razna.

Biletele pot fi achiziționate de la Cinema Arta, de marți până joi, între orele 10-17, vineri, între orele 10-14, sau cu 2 ore înainte de începerea filmului.  Biletele pot fi rezervate în prealabil pe e-mail, la adresa: cinemaartaarad@gmail.com.

Preț bilete:

– 12 lei preț întreg;

– 5 lei preț redus pentru elevi, studenți, pensionari și șomeri.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.