Papa Francisc a propus stabilirea unei date fixe a Paştelui, pentru ca această sărbătoare să poată fi celebrată împreună cu Biserica Ortodoxă.
Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină, marcând Învierea lui Iisus Hristos, dar data se modifică în fiecare an. Catolicii sărbătoresc Paştele în prima duminică după prima Lună Plină ce are loc după echinocțiul de primăvară (21 martie). Pentru ortodocşi, care folosesc calendarul iulian, mai degrabă decât pe cel gregorian, această dată cade adesea o săptămână mai târziu.
„Trebuie să găsim un acord pentru o dată comună”, a spus Suveranul Pontif, sugerând a doua duminică a lunii aprilie.
Constatând că fenomenul de Lună Plină se produce tot mai târziu în timpul anului, Papa Francisc a glumit: „În 60 ani, riscăm să sărbătorim Paştele în luna august”.
Anul viitor, între Paştele Catolic şi cel ortodox va fi o diferenţă de cinci săptămâni. „Biserica Catolică este dispusă să renunţe la data determinată pentru Duminica Paştelui, adică în prima Lună plină după echinocţiul de primăvară”, a declarat Papa Francisc.
Papa Francisc a făcut această propunere vineri, 12 iunie, în cadrul întâlnirii cu participanţii la cea de-a treia Reculegere mondială a preoţilor, organizată de Mişcarea Catolică Internaţională de Reînnoire Carismatică şi de Fraternitatea Catolică.
Lasă un comentariu