Protecția în spațiile publice din Arad, promovarea unei alimentații sănătoase și multe altele, discutate la Bruxelles

Protecția în spațiile publice din Arad, promovarea unei alimentații sănătoase și multe altele, discutate la Bruxelles

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, va fi prezent în 4 şi 5 iulie 2018 la Bruxelles cu ocazia celei de a 130-a sesiuni plenare a Comitetului European al Regiunilor, în calitate de membru al delegaţiei României la CoR. Ordinea de zi a reuniunii din iulie include nu mai puţin de 22 de puncte.

Printre temele care vor fi discutate de liderii locali din UE se numără:  Planul de acţiune în vederea sprijinirii protecţiei spaţiilor publice, Evaluarea punerii în aplicare a Agendei urbane a UE, Stimulentele locale şi regionale pentru promovarea unei alimentaţii sănătoase şi durabile, dar şi Propunerea de directivă privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare cu alimente.

Nu mai puţin interesantă se anunţă dezbaterea privind schimbările climatice şi cea referitoare la priorităţile preşedinţiei austriece a Consiliului Uniunii Europene. Cea din urmă este cu atât mai importantă pentru delegaţia română cu cât în primele 6 luni ale anului viitor România va deţine preşedinţia Consiliului UE.

În contextul în care peste exact 6 luni de zile, României îi va reveni această misiune,  evident că va trebui să fim foarte atenţi nu numai la modul de prezentare al Austriei la Bruxelles, ci şi la proiectele pe care  propune, mai ales că noi le vom prelua peste jumătate de an, a explicat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.