Ediția de anul acesta a Nopţii Muzeelor va fi una cu totul specială, pentru că va fi marcată de un protest pe care Rețeaua Națională a Muzeelor din România l-a propus tuturor muzeelor din țară, membre sau încă neafiliate la organizație, se arată într-un comunicat de presă al Complexului Muzeal Arad.
„Nu este însă un protest obișnuit, ci unul subtil și inedit, consecință a unui fenomen dramatic care a dinamitat comunitatea muzeală și patrimoniul său cultural. Această formă de protest, care va însoți întreaga campanie de promovare a Nopții Muzeelor 2015, îi va atenționa pe vizitatori că este foarte probabil ca în curând obiectele să nu mai poată fi admirate in muzeu, din cauza ritmului cu care dispar muzeele și colecțiile muzeale în România”, precizează Adelina Stoenescu, de la Departamentul de Relaţii Publice al muzeului arădean.
În cadrul protestului, Complexul Muzeal Arad va acoperi cu o pânză neagră „Minerva de la Bulci”, în semn de solidaritate cu protestul organizat de RNMR. Protestul intitulat „Revolta colecţiilor” este cauzat de retrocedărilor a peste 120 de sedii unde funcţionează muzee sau unde sunt depozitate colecţii muzeale.
Minerva de la Bulci – piesă toreutică din colecţia de antichităţi a familiei Mocioni, reprezintă o copie modernă după un prototip clasic, dar constituie o operă de artă prin ea însăşi. Achiziţionată de la Viena ori Budapesta, a aparţinut lui Alexandru Mocioni şi a fost naţionalizată în anul 1964 din castelul Mocioni din Bulci (judeţul Arad), an în care a intrat în colecţia muzeului arădean.
Obiectul muzeal poate fi admirat in expozitia de arheologie Complexului Muzeal Arad, cu excepţia Noptii Muzeelor, cand va fi acoperit, pentru a atentiona pe vizitatori că este foarte probabil ca în curând obiectele să nu mai poată fi admirate in muzeu, din cauza ritmului cu care dispar muzeele și colecțiile muzeale în România.
„Protestul este primul de acest gen din seria de acțiuni strategice ale Rețelei Naționale a Muzeelor din România cu privire la starea patrimoniului muzeal național. În ultimii 10 ani, peste 120 de sedii unde funcționează muzee de tot felul și zeci de mii de piese din colecțiile mai multor astfel de muzee sunt gata retrocedate sau aflate în curs de retrocedare. Pentru toate acestea nu sunt identificate încă soluții alternative de funcționare, situație unică în Europa și poate chiar în lume. Muzeele nu mai înseamnă nimic pentru că ele nu au fost considerate niciodată cu adevărat importante, utile societății, vectori de dezvoltare comunitară, o investiție sigură. Dar ele pot fi toate acestea, dacă sunt ajutate”, precizează reprezentanţii Rețelei Naționale a Muzeelor din România.
Lasă un comentariu