Judecătorii de la Tribunalul Arad protestează, considerând că iminenta abrogare a dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu este de natură să le încalce independenţa și să le afecteze statutul constituțional.
Decizia de a protesta a fost luată astăzi, în cadru Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Arad. Aceasta s-a desfăşurat ca urmare a Hotărârii din data de 16 ianuarie 2020 a Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii privind convocarea Adunărilor Generale ale judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel conform art. 50 alin. 4 și art. 51 lit. d din Legea 304/2004, la data de 21.01.2020, ora 12, „pentru a formula un punct de vedere motivat relativ la iminenta abrogare a dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu, din perspectiva încălcării independenței și afectării statutului constituțional al judecătorilor”.
În urma dezbaterilor ce au avut loc, Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Arad a hotărât că iminenta abrogare a dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu este de natură să încalce independenţa și să afecteze statutul constituțional al judecătorilor şi a decis adoptarea unor forme de protest constând în:
– amânarea tuturor cauzelor aflate pe rolul instanţei, începând cu data de 22.01.2020, cu excepţia cauzelor urgente, potrivit legii;
– sesizarea Rețelei Europene a Consiliilor Judiciare și a Consiliului consultativ al Judecătorilor Europeni din perspectiva afectării statutului judecătorilor ca efect al potențialei abrogări a dispozițiilor legale privind pensia de serviciu;
– refuzul participării judecătorilor în activităţile birourilor electorale.
De remarcat, că poziţia adoptată astăzi de Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Arad este similară cu cea adoptată de majoritatea tribunalelor şi curţilor de apel din ţară.
Lasă un comentariu