FotoClubPro Arad a vernisat zilele trecute expoziţia Taberei internaţionale de Fotografie, ART-IMAGE 2014. Expoziţia cuprinde lucrările artiştilor care au participat la tabără, ce ilustrează peisaje, obiective turistice dar şi crâmpeie din viaţa de zi cu zi, realizate în mai multe localităţi ale judeţului.
Cu această ocazie a fost lansat şi albumul taberei care curpinde informaţii despre artiştii-fotografi care au participat la tabără dar şi câteva dintre cele mai interesante lucrări ale lor surprinse pe meleagurile judeţului Arad. De menţionat este faptul că anul acesta tabăra de fotografie s-a bucurat de prezenţa unor importanţi artişti ai lumi, printre care şi unul dintre vice-preşedinţii Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică.
Prezentarea proiectului „Tabăra Internaţională de Fotografie ART-IMAGE”, ediţia a III-a, a fost realizată de către preşedintele FotoClubPro Arad, Nelu Scripciuc, iar preşedintele onorific al PRO Urbe Arad, Bujor Buda a vorbit despre lucrările expuse cât şi despre importanţa acestei tabere pentru promovarea turismului în judeţul Arad. La eveniment a fost prezentă şi Piroşka Toth, preşedintele Asociaţiei Pro Pir Kult, din Turnu care le-a vorbit celor prezenţi despre beneficiile unei asemenea tabere pentru păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice fiecărei zone a judeţului. De asemenea, Maria Hailemas, reprezentanta etnicilor bulgari din judeţ – pe care o puteţi vedea şi în lucrările expuse – a prezentat semnificaţia şi unicitatea portului popular bulgăresc, un port deosebit de frumos şi impunător.
„Mă bucur că vernisajul expoziţiei ART-IMAGE 2014 s-a bucurat de un real succes, dovadă fiind numărul mare de arădeni prezenţi joi seara la Sala Clio. Ţin totodată să mulţumesc celor care m-au ajutat în implementarea proiectului „Tabăra Internaţională de Fotografie AR-IMAGE”, în special d-nei Ana Maria Dragoş, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad, d-lui Petru Antal, primarul oraşului Pecica şi d-nei Petran Marinela, preşedintele Grupului de Acţiune Locală Lunca Mureşului de Jos pentru sprijinul acordat în realizarea programului acestei tabere”, a spus Nelu Scripciuc, preşedintele FotoClubPro Arad.
Evenimentul, desfăşurat în cadrul Festivalului „Săptămâna Fotografiei” din ţara noastră, sub patronajul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, s-a desfăşurat la Sala Clio şi s-a bucurat de un public numeros. De asemenea, atât tabăra de fotografie din toamna lui 2014 cât şi expoziţia s-au derulat cu sprijinul Centrului Cultural Judeţean Arad.
Lucrările din cadrul expoziţiei ART-IMAGE 2014 sunt semnate de: Jose Raul Acuna – Argentina, Călin Andra – România, Alexandru Frateanu – România, Havka Mykola – Ucraina, Kai-Yu Leung F.RPS. Hon MPC, Hon FAPA – China (Hong Kong), Klaus Stock Hon. FIAP – Elveţia, Jacky Martin M.FIAP. Hon FIAP – Franţa, Eugen Negrea A.FIAP. Hon MPC România, Norman S.K.LAU F.PSA.F.RPS.E.FIAP. Hon President FAPA. Hon F. MPC. Hon. E.FAPA – China (Hong Kong), Massimo Piconcelli – Italia, Nelu Scripciuc E. AAFR. A. FIAP. Hon MPC – România şi Giuseppe Sabella – Italia.
Lasă un comentariu