O mașină a fost reperată de aparatul radar în timp ce „zbura” pe Autostrada Vestului cu peste 280 de kilometri pe oră.
Constatarea fost făcută în cadrul unei acțiuni de monitorizare a vitezei pe Autostrada A1, tronsonul Pecica – Nădlac, desfășurată la sfârșitul acestei săptămâni.
„În cadrul activităților, au fost aplicate 77 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 68.000 de lei, dintre care 58 pentru depășirea vitezei legale de deplasare. 26 de conducători auto au rămas fără permis pentru 90 de zile (au depășit viteza legală maximă cu +51 km./h.) și în cazul a 21 de conducători de autoturisme a fost suspendată exercitarea dreptului de conduce pentru 120 de zile (au depășit cu +71 km./h. viteza maximă admisă). Cu cea mai mare viteză de deplasare, 281 km./h., a fost depistat un cetățean ceh, de 38 de ani, care se deplasa pe un tronson de drum limitat la 100 km./h.. Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.900 de lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.
„Recomandăm participanților la trafic să respecte viteza de deplasare pe autostradă, aceasta fiind una din cauzele principale de producere a accidentelor grave și mortale”, mai adaugă oamenii legii.
Lasă un comentariu