Ramona Lile: „OSEEC 2023 – cea mai importantă conferință în domeniul economic, organizată de UAV”

Ramona Lile: „OSEEC 2023 – cea mai importantă conferință în domeniul economic, organizată de UAV”

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, prin Facultatea de Științe Economice a organizat în acest weekend, la Moneasa,  una din cele mai importante conferințe din domeniul economic, care a întrunit specialiști și nume importante din lumea financiar-bancară.

A fost prima ediție a Conferinței Internaționale „Ongoing Social, Economic and Environmental Challenges” – OSEEC 2023.

Organizată în colaborare cu Asociația Edu4Future, Centrul de Cercetare și Consultanță în Economie și Institutul Financiar Român, conferința s-a bucurat de prezență unor personalități ale lumii financiare.


Au fost prezenți: Marian Siminică, directorul Institutului de Studii Financiare, Paul Baraga, director în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, Ștefan Musgociu, specialist în dezvoltarea afacerii în cadrul BVB, Bogdan Andrica, directorul Băncii Transilvania Arad, Tudor Irimiea, director de vânzări la BT Asset Management, alături de specialiși și experți din domeniul financiar – bancar, economiști, profesori universitari, studenți.


„Este cea mai importantă conferință din domeniul economic organizată de universitatea noastră și una din cele mai importante la nivel national. Prezența unor nume importante din domeniul bancar, al asigurărilor și al instituțiilor financiare din România ne onorează și confirmă, totodată, valoarea școlii economice a universității noastre”, a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.

Evenimentul s-a derulat cu sprijinul Consiliului Județean Arad prin Centrul Cultural Județean și cu susținerea sponsorilor: LEONI, Banca Transilvania și EcoTad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.