Război POLITIC pe Moneasa. Nu câștigă nimeni, dar PIERD(EM) toți

Război POLITIC pe Moneasa. Nu câștigă nimeni, dar PIERD(EM) toți

Faptul că la Moneasa primarul e de la PSD iar conducerea județului e de la PNL (ex.PDL) a dus la o ruptură între cele două entități administrative, cu efect asupra dezvoltării Perlei Munților Apuseni.

Nu mai departe de zilele trecute, Ioan Nuțu Herbei, primarul comunei de la poalele Masivului Codru Moma, și Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad (CJA), s-au duelat public pe tema stațiunii.

Primul care „a scos sabia” a fost edilul șef al Monesei, sătul de ipocrizia cuibărită la vârful CJA. Într-un comunicat de presă, Ioan Nuțu Herbei afirmă că șefii Consiliului Județean Arad nu au căderea morală să vorbească, sub nici o formă, despre Moneasa, în condițiile în care „administrația Cionca nu a alocat nici un leu, în patru ani, pentru dezvoltarea stațiunii”.

„Nu numai că nu am primit nici un sprijin din partea conducerii CJA, dar am simțit mereu indiferența și opacitatea acesteia la toate proiectele și apelurile noastre publice. Cionca se face că uită că Moneasa este o stațiune de interes național, iubită de arădeni și de turiștii din toată țara, pentru frumusețea peisajului și oportunitățile de tratatament balnear. Nu am cuvinte să îmi exprim regretul pentru starea de degradare avansată în care se găsește Teatrul de Vară, obiectiv care se află în administrarea Consiliului Județean și nicidecum în cel al primăriei Moneasa. Am făcut demersuri pentru preluarea Teatrului de Vară însă am fost refuzați, sub pretextul derulării de către CJA a unei așa zise agende culturale. Vorbe, doar vorbe, pentru că liberalii au decis, fără nicio explicație plauzibilă, să mute la Sebiș «Festivalul Cântecului Popular din Țara Zărandului», un eveniment care se desfășoară de zeci de ani în stațiunea Moneasa. Nu în ultimul rând, am fost vitregiți de orice sprijin din partea Consiliului Județean pe cele două mari proiecte care ar putea repune Moneasa în circuitul internaţional. Mă refer la proiectul construcției unui Aqua Park și la amenajarea unui Aventura Parc, ambele componente ale Masterplanului de investiții în turism. Nici un semn de cofinanțare sau interes din direcția CJA. La drept vorbind, astfel stau lucrurile iar arădenii și turiștii din toată țara suferă, doar pentru că Iustin Cionca a ales să trateze subiectul doar ca unul politic”, a declarat Ioan Nuțu Herbei.

Cionca scoate cărbunii din foc cu mâna lui Cadar

De cealaltă parte, Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, a replicat la afirmațiile primarului din Moneasa, deși nu el, ci președintele Iustin Cionca a fost cel incriminat. Acesta din urmă a preferat însă să scoată cărbunii din foc cu mâna altuia. Adică a lui Cadar. Care a declarat: „Principala piedică pentru dezvoltarea stațiunii Moneasa este primarul comunei. Ioan Nuțu Herbei nu a fost capabil să atragă fonduri europene, așa cum au făcut-o majoritatea primarilor din județ, chiar și cei care administrează comune mai mici decât Moneasa. Primarul Herbei a fost ignorat și de propriul guvern PSD, care nu a făcut nimic ca Moneasa să fie mai atractivă. Parcul din Moneasa a ajuns, în mandatul primarului PSD Ioan Nuțu Herbei, ca spațiile dintre liniile de tramvai din municipiul Arad. Pădurile de pe raza comunei au fost defrișate fără jenă, ceea ce a afectat probabil și calitatea aerului de la Moneasa, dar rămâne să stabilească asta, eventual, procurorii. Când în alte stațiuni se construiesc piste de schi artificial, telescaune, complexuri turistice atractive, Herbei a rămas blocat în gândirea anilor 1970 – 1980 și crede că Teatrul de Vară și un festival de muzică populară ar aduce sute de mii de oameni la Moneasa. Este trist și pentru comună, și pentru județul Arad, că singura noastră stațiune de interes național este administrată de un primar în mandatul căruia hotelurile sunt tot mai pustii și multe dintre ele au fost scoase, tocmai de aceea, la vânzare. Și ștrandul de la Moneasa este de vânzare. Stațiunea este pustie, fără nicio atracție pentru turiștii tineri, pentru că primarul care ar trebui să se ocupe de asta este mult mai preocupat de lemnele din pădure”.

Cadar afirmă că instituția în a cărei conducere se află a alocat 651.000 de lei în ultimii pentru dezvoltarea taberei școlare de la Moneasa și pentru Teatrul de Vară, susținând că în ultimii trei ani CJA nu a primit nici un feed-back de la Primăria Comunei Moneasa, deși a solicitat în repetate rânduri strategia de dezvoltare turistică a stațiunii sau măcar o schiță orientativă care să reflecte viziunea administrației din Moneasa referitoare la dezvoltarea stațiunii.

„Primarul Ioan Nuțu Herbei vorbește despre un Aqua Park și un Aventura Parc la Moneasa. Ambele i-au fost promise de PSD cu mai mulți ani în urmă și nu s-a ales nimic de nici unul dintre ele. Primarul, la rândul său, nu a fost în stare să câștige proiecte de finanțare. Iată de ce părerea mea fermă este că Moneasa are nevoie de un alt primar, nu numai de bani, să iasă din punctul mort în care au dus-o PSD și Ioan Nuțu Herbei”, a declarat Răzvan Cadar, într-un discurs evident politic.

În concluzie, asistăm la un război inutil, mânat numai și numai de interese politice, o luptă din care nu câștigă nimeni nimic (nici măcar capital electoral), dar pierd(em) toți.

Foto 1: Lucia Petrus

  1. domnilor mai bine v-ati pune la aceeasi masa ca ne intrec toti cu o astfel de gandire. uitati-va in jur la Timisoara, la Oradea sa vedeti cum se face treaba. daca nu va treziti nu vom recupera decalajul nici intr-o suta de ani

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.