„Nici un deget nu au mişcat pentru Arad parlamentarii PSD sau prefectul numit de Guvernul PSD”. Afirmaţia îi aparţine lui Răzvan Cadar, secretar general al PNL Arad.
Acesta readuce în discuţie, într-un comunicat de presă, non-combatul politicienilor PSD atunci când este vorba de interesele arădenilor şi reaminteşte că parlamentarii PSD au votat ca judeţul Arad să piardă 35 de milioane de euro din bugetul pe anul 2019. „Atunci, prefectul nu a făcut nici un gest de protejare a arădenilor împotriva acestui abuz de putere. Acum, însă, s-au trezit toţi, peste noapte să se prefacă preocupaţi de Arad, când în realitate ei nu servesc arădenii, ci grupurile din PSD”, se arată în comunicat.
„Nouă luni de zile a zăcut prin sertarele diverselor instituţii controlate de PSD documentaţia pentru drumul Arad – Pâncota şi nici parlamentarii, nici prefectul nu au mişcat un deget pentru urgentarea avizelor! Dar îi vedem acum sfătoşi cum ne reproşează nouă, care am muncit pentru aceste proiecte, că nu am reuşit mai repede să convingem instituţiile controlate de PSD să ne lase să lucrăm. Este o atitudine ruşinoasă a acestor politicieni care tocmai prin astfel de declaraţii şi gesturi incorecte s-au descalificat atât în ochii românilor, la nivel naţional, cât şi în ochii arădenilor, la nivel local. Rezultatele ridicole ale PSD ne arată că românii s-au săturat de acest fel mincinos de a face politică. Mă surprinde că aceiaşi pesedişti nu au înţeles nici acum că oamenii vor rezultate concrete, nu manipulări şi dezinformări pesediste”, a declarat Răzvan Cadar.
Lasă un comentariu