Deputatul Mihăiţă Calimente a postat un comentariu pe Facebook în legătură cu incidentul de miercuri seara, când a fost dat afară din studioul Antena 3 pentru că nu a fost de acord cu moderatorul.
„Dragi prieteni, nu voi face nici un comentariu referitor la atitudinea şi comportamentul moderatului de la televiziunea din a cărei emisiune am fost dat afară, deoarece consider că este inutil. Nu pot decât să constat că la postul de televiziune în cauză, toţi invitaţii trebuie să fie de acord cu moderatorul şi cu opiniile pe care acesta le susţine. Eu nu pot însă să particip la o astfel de mascaradă!
Am pomenit de sistemul anglo-saxon, deoarece dezbaterile pentru algerile prezidenţiale televizate din SUA sunt organizate sub egida unei universităţi, tocmai pentru a asigura neutralitatea dezbaterii, iar moderatorii dezbaterii sunt aleşi pe acelaşi principiu de imparţialitate, de către staff-ul candidaţilor. Şi în Europa, la ultimele alegeri din Franţa, ultima dezbatere a fost organizată la un teatru parizian şi nicidecum într-un studio de televiziune! Întodeauna se alege o locaţie neutră şi nu un studio al unei televiziuni, pentru a evita orice acuză de partizanat şi pentru ca dezbaterea să poată fi transmisă în mod egal şi imparţial de către toate televiziunile. Susţin că propunerea venită de la Universitatea de Vest din Timişoara asigura cadrul neutru de care era nevoie pentru o astfel de dezbatere! Încă o dată Timişoara a dovedit că înţelege democraţia!
Mulţumesc!”
Vezi pentru ce a fost dat afară din emisiune deputatul arădean:
LASA, MIHAITA CACI CARE TE STIM SI TE CUNOASTEM DE MULT , STIM CACI ESTI CORECT, SI IMPARTIAL; DESPRE CEI DE LA ANTENA 3 MAI RAMINE DE VAZUTY, AVIND IN VEDERE A CUI ESTE SI UNDE ESTE; NOIM CEI DIN GENERATIA TA STIM FOARTE BINE CUM AM TRAIT, SI NU FACIND PE VIOARA INTIIA LA SECURITATE CA SI VOICULESCU; TU SA FI SANATOS SI SUCCES IN CONTINUARIE !
RUSINE ANTENA 3
NU VA E RUSINE,DOMNILOR MODEROTARI DE LA ANTENA 3?
rusine Dan Vioculescu
Ha, ha, ha, ce tare m-am distrat. 90% din aradeni il cunosc pe stimabilul „Falimente” sau „Vermorel” si toti stiu ce ovatii aduce postului Antena 3, cand il ataca pe Base. Acum locul de pupat in cur s-a schimbat, deci …e cel mai tare…la pupat BAS. Rusinicaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Ești un mare prost ești sluga la PSD vezi cai noapte si trebe săi duci olița lui Ponta !!!
Îmi place „cai”în loc de „că-i” și „săi” în loc de „să-i”; deștepții ăștia contra lui Ponta.
Băgați in fund vermorelul si pupal tu pe Basescu ca îți place
Cacalimente asta e pur si simplu cel mai rusinos personaj din politica aradeana, un penibil care face de ras Aradul , chiar nu imi dau seama cum dreak il lasa Falca sa baune prin studiourile de televiziune.
Rusine Rasvan Dumitrescu. Adica stai putin ca tu nu cunosti acest termen mercenarule. Cum iti permiti ma idiotule sa dai afara un invitat din platou. Daca eu eram patronul tau, te-as fi concediat imediat. Oricum de acum inainte voi refuza sa urmaresc orice emisiune de-a ta dezaxatule.
Ce sa ceri de la un ingust ca si calimente?
Îngust la minte iesti tu ca votezi cu Ponta
Nu exagera scriind „ca şi Calimente”; în cazul ăsta se scie „ca Calimente!
Domnule Tolea, nu trebuie să evitați exprimarea românească folosind acel „și! Credeți că s-ar supăra cineca dacă ziceți „ca Calimente? Iese exact ce este individul, asta nu înseamnă că îmi place ce a făcut Răzvan Dumitrescu.
Calimente e un mare papagal,mediocru.
Sti undei Crișana pe harta cultura generală ioc la voi
O creatura jalnica acest Falimente , un papagal isteric si decolorat.
Cioara mica ce iesti Votează cu comuniști (Ponta )
Mita nervosule , sant aici foloseste-ma !!!!!!
acest specimen , este invitat la aceste televiziuni , tocmai pentru ca este , ca nivel de inteligenta undeva intr-e omul de neanderthal si homo sapiens , iar apucaturile lui verbale zgarie la urechi pe oricine il asculta , si nu in ultimul rand , pentru ca ,scandalul mareste ratingul la orice televiziune , si este de asteptat , ca acest individ sa fie dat afara de pe platou ,cand nu mai poate fii tinut sub control .
Ca de obicei, in astfel de cazuri se vorbeste complet aiurea. Noi suntem in Romania, iar cele mai multe nu ni se potrivesc. Vorbim de America si de felul cum fac ei , doar atunsi cand ne convine. Sa alegem procurorul, judecatorul politistul samd si apoi sa incercam sa facem dezbateri si pe stadion. Cand vom inceta sa numim oameni in posturi cheie vom stii ca am inceput sa vorbim despre democratie. Pana atunci ne cheltuim banii degeaba pe tot felul de neica nimeni trmisi in Parlament ca reprezentanti ai nostri. Poate o alta generatie, desi vad ac si aceasta de 20 ani vorbeste despre comunism deja, fara stii ce inseamna…