Revine CANICULA! Ce trebuie să facem în aceste zile de arşiţă

Revine CANICULA! Ce trebuie să facem în aceste zile de arşiţă

În urma avertizării de caniculă, cod galben, emisă de meteorologi, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad recomandă populaţiei să ia în considerare următoarele măsuri preventive.

În această perioadă, cu temperaturi extreme, pentru prevenirea incidentelor este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri), fără a se aştepta să apară senzaţia de sete, este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 minute.

Apa ideală de consum zilnic ar trebui să fie necarbogazoasă, bogată în calciu şi magneziu, dar săracă în sodiu, cloruri şi suflaţi. Este contraindicat consumul regulat de apă minerală carbogazoasă cu conţinut ridicat de sodiu pentru toate persoanele care suferă de afecţiuni cardio-vasculare sau de boli ale rinichilor. Este interzis consumul de apă potabilă de la izvoare şi fântâni pentru care nu s-a făcut o analiză a calităţii apei şi nu există un buletin chimic şi un aviz favorabil de consum.

Se recomandă a nu se consuma alcool, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. De asemenea, trebuie evitate băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (ceai, cafea, cola) sau de zahăr (sucuri carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice. Este indicat consumul zilnic de cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă, totodată, un iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.

În ceea ce priveşte protejarea copiilor împotriva îmbolnăvirii, se recomandă realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldură, umiditate excesivă şi curenţi de aer, nu trebuie introduse alimente noi în această perioadă şi se va realiza hidratarea corespunzătoare. Pentru sugari, mama va alăpta ori de câte ori solicită copilul, iar acesta va fi îmbrăcat lejer, cu hăinuţe din materiale comode, nu va fi scos din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi, obligatoriu cu o căciuliţă pe cap.

Legat de alimentaţia acestora, ei vor primi apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai foarte slab îndulcit, fructe proaspete şi foarte bine spălate, iar mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apă plată, ceai slab îndulcit sau sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaos de conservanţi.

Pentru persoanele vârstnice şi cu afecţiuni cronice se recomandă creearea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului, hidratare corespunzătoare cu apă plată, ceai slab îndulcit, sucuri naturale făcute în casă fără adaos de conservanţi, iar alimentaţia va fi predominant din legume şi fructe proaspete, se vor consuma doar alimente proaspete din magazine care dispun de instalaţii frigorifice funcţionale de păstrare a alimentelor.

Este de evitat consumul alimentelor uşor perisabile, este interzis consumul de alcool şi cafea în timpul caniculei, se va evita circulaţia în perioadele de vârf ale caniculei, sau dacă este absolut necesar, se va folosi îmbrăcăminte uşoară precum şi pălăria de protecţie pe cap.

Este foarte util ca persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente, menţinerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a câte 3-4 duşuri pe zi.

În ceea ce priveşte angajatorii, pentru ameliorarea condiţiilor de muncă, este necesară reducerea intensităţii şi a ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer, asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri de persoană per schimb şi asigurarea echipamentului individual de protecţie.

Vor fi asigurate, în colaborare cu autorităţile locale, puncte de acordare a asistenţei medicale şi de distribuire a apei potabile pe raza judeţului Arad. În municipiul Arad aceste puncte se află în Piaţa Primăriei (în incintă), Piaţa Podgoria (Catedrala ortodoxă), Teatrul Ioan Slavici şi în staţia C.F.R. Arad.

  1. REVINE PE DRAKU…INTODEUNA CAND SPUNETI O TEMPERATURA ESTE ALTA….SI ACUM MINTITI..!!! ESTE MAI MICA TEMPERATURA CU 3 GRADE !!DECAT DEBITATI ACOLO…AR TREBUII SA VA DAM IN JUDECATA PT PANICAREA POPULATIEI..!!!!!!!!!!!!!!!!

    Raspunde
  2. Fabian, tu citesti avertizarile meteo? 35 de grade inseamna deja canicula!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.