Polițiștii arădeni le recomandă șoferilor ca, în condiţiile unui carosabil umed, să ruleze cu viteză redusă, adaptată condiţiilor de drum, să fie mai atenţi şi calmi la volan, fără să bruscheze comenzile vehiculului.
Iată care sunt recomandările polițiștilor:
Fiecare manevră în trafic trebuie să fie efectuată numai după o temeinică asigurare, pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur;
Prima condiţie a deplasării autovehiculului în deplină siguranţă este corelarea manierei de condus cu specificul suprafeţei carosabile;
Înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că parbrizul, geamurile laterale şi luneta vă asigură o vizibilitate foarte bună. Trebuie să aveţi în bună stare de funcţionare ştergătoarele şi instalaţia de climatizare şi dezaburire;
Nu frânaţi brusc;
Păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă, astfel încât să puteţi opri în siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte sau opreşte brusc;
Pentru evitarea producerii unor blocaje în trafic, recomandăm şoferilor să nu depăşească autovehiculele oprite la semafor sau care așteaptă în coloană şi să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier;
Păstraţi liber centrul intersecţiei şi nu blocaţi calea de rulare a mijloacelor de transport public;
Fiţi atenţi în permanenţă la poliţiştii rutieri din tarfic şi urmaţi recomandările lor;
Pietonii trebuie să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile special amenajate, pe culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de şoferi.
Foto: Arhivă, rol ilustrativ
Lasă un comentariu