Persoanele care reclamă că o anumită firmă sau mai multe încalcă Legea Concurenţei, făcând această dovadă, pot beneficia de recompense de până la 1% din amenda aplicată firmei, dar nu mai mult de 100.000 euro.
Consiliul Concurenţei vrea să aducă un amendament la actuala Lege a Concurenţei prin care această măsură să poată fi aplicată.
”Propunerea noastră este ca cei care ne dau informaţii despre o practică anticoncurenţială să fie recompensaţi. Aceasta, bineînţeles, după ce se dovedeşte că informaţiile oferite sunt corecte şi instanţa confirmă că, într-adevăr, firma aceea a încălcat legea. Cel care a făcut sesizarea ar putea să primească până la 1% din cuantumul amenzii, dar nu mai mult de 100.000 de euro. Vrem să-i încurajăm material pe cei care au indicii că se încalcă legea”, spune preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Potrivit acestuia, măsura funcţionează cu succes în țara vecină, Ungaria.
”Posibilitatea de a fi sesizaţi există deja. Chiar din acest an avem un mecanism, oricine are informaţii privind încălcarea legii ne poate scrie, trebuie să ne dea şi dovezi”, a precizat Chiriţoiu.
Amendamentel la ordonanţa de aprobare a Legii Concurenţei sunt în Parlament, la Senat. Acesta are termen limită până la 20 octombrie. Dacă până la această dată Senatul are o concluzie, legea ajunge la Camera Deputaţilor, care e cameră decizională.
Consiliul Concurenţei a anunţat în repetate rânduri că încurajează companiile implicate în înţelegeri anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, să îşi recunoască participarea la încălcare şi să furnizeze dovezi privind înţelegerea respectivă. Procedând astfel, companiile pot beneficia de reduceri de până la 30% ale amenzilor sau chiar de imunitate totală, în funcţie de momentul în care contactează autoritatea de concurenţă şi de valoarea informaţiilor furnizate.
Lasă un comentariu