Rectorul Universității „Babeș-Bolyai” și expertul internațional în educație Constantin Lomaca vor vorbi la Arad despre motivație, ca element esențial în obținerea performanțelor școlare

Rectorul Universității „Babeș-Bolyai” și expertul internațional în educație Constantin Lomaca vor vorbi la Arad despre motivație, ca element esențial în obținerea performanțelor școlare

Expertul în educație Constantin Lomaca, coordonatorul departamentului de Științe al Franconian International School din Erlangen (Germania), și prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca vor fi prezenți la Arad pentru a le vorbi cadrelor didactice despre pregătirea elevilor capabili de performanță.

Aradul va fi gazda celei de a doua conferințe organizate de Centrul Județean de Excelență Arad, cu tema ,,Perspective în pregătirea elevilor capabili de performanță!”.

Cei prezenți la eveniment vor avea oportunitatea de a explora această temă alături de prof. univ. dr. Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și de prof. Constantin Lomaca, expert în educație, coordonatorul departamentului de Științe al Franconian International School din Erlangen, Germania.

De asemenea, cu această ocazie va fi lansat și cel de al doilea număr al Anuarului Centrului Județean de Excelență Arad, care poate fi citit ca un ghid dedicat celor care cred în atingerea performanțelor școlare.

Evenimentul va avea loc marți, 26 martie, de la ora 14.30, la Sala Marii Uniri a Consiliului Județean Arad și va reuni cadre didactice și elevi din cadrul Centrului Județean de Excelență Arad, precum și directori ai școlilor partenere și colaboratori ai centrului.

Subiectul principal al conferinței este motivația, ca element esențial în obținerea performanțelor școlare și profesionale. ,,Sunt sigură că cei prezenți la cea de a doua ediție a conferinței Centrului Județean de Excelență Arad vor descoperi o instituție deschisă către comunitate, motivată în sprijinirea performanței. Prin intermediul activităților pe care le desfășurăm, ne dorim să le oferim elevilor noștri experiențe educaționale cât mai diverse, menite să îi pregătească pentru viitor”, a subliniat d-na Loredana Roman, directorul Centrului Județean de Excelență Arad.

Conferința este organizată de Centrul Județean de Excelență Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Casa Corpului Didactic ,,Alexandru Gavra” Arad și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.