Recunoaștere INTERNAȚIONALĂ pentru școala de sudură din Arad

Recunoaștere INTERNAȚIONALĂ pentru școala de sudură din Arad

Şcoala de sudură din Arad, care funcţionează  sub egida filialei judeţene a Confederaţiei Patronatul Român, a participat la „Premiile pentru promovarea Întreprinderilor Europene 2016”, la secţiunea „Antreprenoriat responsabil şi global”.

La concurență cu firme de prestigiu din Europa, cu tradiţie şi experientă de zeci de ani,  școala de sudură arădeană, condusă de ing. Ioan Marin Crişan, a ocupat un binemeritat loc şase pe plan internaţional şi locul I pe plan naţional.

„Fiind prima participare de acest fel pentru şcoala noastră, acest loc ne onorează. Pornind de la selecţia şi până la participarea, la Bratislava, în spatele acestui premiu şi a aceastei reunoaşteri internaţionale stau ani de muncă, nu doar a mea, ci şi a fomatorilor. Fără sprijinul întregii echipe nu aş fi reuşit această performanţă. Nu pot să nu mulţumesc încă o dată  preşedintlui Patronatului Român, domnul Gheorghe Naghiu, care m-a sprijinit încă de la început, atât financiar cât şi moral şi logistic”, a declarat Ioan Marin Crişan la revenirea de la Bratislava.

În completare, vicepreşedintele filialei județene a Confederaţiei Patronatul Român, Marcel Măinescu a declarat: „Firmele româneşti se confruntă cu lipsa forţei de muncă calificate iar apariţia unei școli de sudură într-un oraş în care sudorii sunt la mare căutare este un câştig pentru urbe. De aceea ne bucură recunoaşterea internaţională a școlii de sudură arădene, şi felicit munca întregii echipe. ” 

De remarcat, că la început de decembrie, cea de a şasea promoţie de sudori a susţinut „proba de foc”  a examenului de absolvire.

„Mă bucur că am reuşit  să ducem la bun sfârşit cursurile, cu o nouă generaţie de sudori. Dacă în promoţiile trecute majoritatea elevilor erau din Arad şi din împrejurimi, anul acesta am avut sudori din Lupeni, una dintre zonele defavorizate ale ţării. Aceşti tineri au venit să înveţe o meserie şi ceea ce mă bucură este faptul că am reuşit să vin în sprijinul lor, şi să le ofer posibilitatea calificării într-o meserie căutată, atât în ţară cât şi în afară”, a declarat Ioan Marin Crişan, directorul școlii de sudură din Arad.

„Sunt mândru de meseria pe care am ales-o, vă promit că o să am rezultate foarte bune de acum înainte şi doresc să mulţumesc atât domnului director Crişan cât şi familiei mele pentru tot sprijinul acordat”, a declarat Cristian, unul dintre cursanţi.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.