Reforma neorală

După tot ce s-a întâmplat şi continuă să se întâmple, în viaţa ţării, după jaful ocrotit de lege, al avuţiei noastre naţionale şi după sărăcirea şi umilirea celor mulţi, românul pretinde guvernanţilor săi actuali înlăturarea răului şi instaurarea unor măsuri care să conducă la purificarea morală a societăţii noastre. O politică întemeiată pe morală nu este apanajul unui partid, ci o necessitate naţională. În mod firesc, orice partid aflat la putere trebuie să o aibe în vedere. Simpla pronunţare a cuvântului „normală“ le produce frisoane politicienilor noştri. De ce? Oare nu pentru că se simt cu nişte muşte invizibile pe căciulă? Or, tocmai faptul că reforma morală este uitată sau trecută în planul al doilea, dovedeşte necesitatea ei stringentă. Să ne amintim, cum au sărit ca arşii unii politicieni, când a fost dată publicităţii „Declaraţia de la Timişoara“. Punctul 8 al acesteia cerea o autoexcludere din prim-planul vieţii politice a unor foşti demnitari comunişti, pe o durată determinată. Acest punct punea, de fapt, insul uman faţă în faţă cu el însuşi. Prevederile sale au avut, în primul rand, un sens normal.

Dar, cine trebuie să facă reforma morală, azi? Legea! Morala este soră bună cu justiţia, iar „statul de drept“ presupune o „minima moralia“. Nu neg rolul bisericii (sau al „bisericilor“) în formarea unui om normal şi nu uit rolul educaţiei în şcoală şi armata. Dar, înainte de toate, insul uman trebuie să ştie că legea nu (mai) glumeşte. Întronarea legii severe conduce implicit la instaurarea normalităţii la toate nivelurile societăţii noastre. O lege în faţa căreia toţi sunt, egali, nu unii … „mai egali“ decât ceilalţi. Vorba străbunilor (cei de la Roma): „Dura lex, sed lex!“ („Legea e aspră, dar e lege“!). Se vor trezi politicienii noştri? Vor vrea să accepte că politica nu înseamnă o luptă acerbă pentru ciolan? Imoralitatea lor otrăveşte sufletul poporului român, căci „de la cap se împute peştele“, spune o vorbă din bătrâni. Tot de la cap, adică de sus în jos trebuie efectuată şi reforma morală, căci dacă se aşteaptă să se îndeplinească de jos în sus, ea ar deveni, cu siguranţă, o „Revoluţie“ ale cărei urmări ar fi imprevizibile.