O mașină de teren a ars subit, azi-noapte, fiind cel de al doilea caz petrecut în județul Arad în numai câteva zile.
Dacă zilele trecute un BMW aparținând familiei fostului adjunct al Inspectoratului de Poliție Județean Arad Cezar Șerbănică a fost incendiat în fața casei, azi noapte o mașină de teren a ars pe strada Pelinului.
„În această dimineața în jurul orei 01,30, Detaşamentul de Pompieri Arad, a intervenit cu o autospecială de stingere şi 5 subofiţeri pe strada Pelinului pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism de teren. La sosirea echipajului de intervenție incendiul se manifesta violent și generalizat la întregul autoturism. S-a acționat atât pentru stingere cât şi pentru protecția unui autoturism parcat în vecinătate. Incendiul a fost stins în aproximativ 10 minute. Mașina de teren a ars în proporție de 80%. Autoturismul parcat în vecinătate a suferit doar ușoare deteriorări. Cauză probabilă a incendiului este în curs de stabilire”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
În ceea ce privește autoturismul fostului adjunct al IPJ Arad Cezar Șerbănică, există suspiciunea rezonabilă că incendiul ar fi fost provocat intenționat, polițistul primind amenințări telefonice de pe un număr necunoscut.
Varianta nu este susținută însă de specialiștii de la ISU Arad: „Incendiul a fost anunțat pe SNAU 112 şi preluat în Dispeceratul colocat ISU/SAJ la ora 20,46. La ora 20,47, a fost alarmat Detașamentul de Pompieri Arad şi S. V. S. U Sântana care are în dotare autospeciala de stingere. La ora 20,54 SVSU Sântana a ajuns la locul incendiului şi l-a localizat în aproximativ 2 minute fiind stins în aproximativ 10 minute. În acel moment autospeciala de intervenție a Detașamentului de Pompieri Arad a fost „întoarsă la baza”, fără a ajunge la locul intervenției, situația de urgență fiind eliminată. În conformitate cu prevederile legale Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgenţă au dreptul de a stabilii „cauză probabilă de incendiu” sau la întocmirea raportului de intervenție să precizeze „cauza în curs de stabilire” iar ISU Arad să stabilească o comisie de cercetare a cauzei de incendiu. În speța de față SVSU Sântana a stabilit cauză probabilă de incendiu. Sursa de aprindere: scurtcircuit electric. Mijloace care puteau produce aprinderea: acumulator, baterie. Primul material care a ars: mase plastice (articole de mase plastice, izolaţie cabluri). Împrejurare determinantă: maşini, utilaje sau alte aparate ori consumatori electrici cu defecţiuni”.
Foto: Arhiva (rol ilustrativ)
Lasă un comentariu