Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat marți seara o serie de măsuri menite a relaxa restricțiile în perioada sărbătorilor.
Principalele măsuri au fost anunțate de șeful DSU, Raed Arafat, într-o declarație de presă. Potrivit acestuia, vor fi eliminate interdicțiile de circulaţie pe timpul nopții pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19, masca de protecție nu va mai fi obligatorie în aer liber decât în spațiile aglomerate, iar accesul în mall-uri şi centrele comerciale va fi permis şi persoanelor testate, nu doar celor vaccinate sau trecute prin boală.
Tot în cursul serii de marți, CNSU a adoptat hotărârea 112 prin care se propune prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile, începând cu data de 9 decembrie.
Iată care sunt principalele măsuri adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgenă în ședința de astăzi, 7 decembrie:
-eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor;
-creșterea intervalului orar în care este permisă desfășurarea activităților cu publicul pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru competițiile sportive și activitățile cultural artistice între 05,00 -22,00;
-eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate;
-eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24.12.2021-25.12.2021 și 31.12.2021 – 01.01.2022;
-permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
-permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
-permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.
Foto: Arhivă
[…] post Relaxare de SĂRBĂTORI. Fără restricții de circulație noaptea. Liber la PETRECERILE de CRĂCIUN… appeared first on […]