Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunțat aseară la Realitatea PLUS că ieșirea la terase sau la mare se va face abia din 15 iunie, însă cu condiția ca epidemia de coronavirus să fie pe un trend descendent.
Până atunci, ministrul avertizează că trebuie respectate, în continuare, regulile menite să limiteze răspândirea coronavirusului. Potrivit ministrului, măsurile trebuie respectate la fel și în starea de alertă, care începe la sfârșitul acestei săptămâni, tocmai pentru a evita creșterea cazurilor de noi infectări.
„De la 15 iunie începe sezonul estival. Noi sperăm ca la acea dată sa putem oferi posibilitatea unei terase deschise și a unei ieșiri la mare. Dar termenul de 15 iunie depinde foarte mult de termenul de 15 mai și 1 iunie, deci nu ardem niște etape”, a declarat Nelu Tătaru la emisiunea „Legile puterii”.
Lasă un comentariu