Repetiţiile sunt în toi la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” pentru PRIMA PREMIERĂ a anului. Despre ce spectacol este vorba (FOTO)

Repetiţiile sunt în toi la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” pentru PRIMA PREMIERĂ a anului. Despre ce spectacol este vorba (FOTO)

La Teatrul Clasic „Ioan Slavici” sunt în plină desfășurare, zilele acestea, repetițiile pentru prima premieră a acestui an, spectacolul ,,Crima din strada Lourcine”, de Eugène Labiche, în traducerea Violetei Popa.

Regia poartă semnătura lui Alexandru Mâzgăreanu, decorul este realizat de Romulus Boicu, costumele sunt create de Alexandra Mâzgăreanu iar muzica este compusă de Alexandru Suciu. Piesa este o comedie bulevardieră și îi are în distribuție pe actorii: Marian Parfeni (Justin), Cecilia Lucanu – Donat (Norine), Ștefan Statnic (Lenglume), Alex Mărgineanu (Mistingue) și Ioan Peter (Portand).

Dar, să vedem ce spun doi dintre actorii noii producții arădene.

„Personajul Norine este pentru mine un pariu, un intermezzo interesant în ceea ce privește evoluția mea pe scenă. Jocul actoricesc se bazează foarte mult pe relațiile dintre actori dar și pe o «haioasă» complicitate între actor și public, evidențiată prin aparteuri și cântece. Acest spectacol este pentru mine o multiplă și fericită întâlnire! Și când spun asta refer la echipa artistică a acestui proiect dar și la colegii mei de scenă împreună cu care am descoperit o lume cu totul aparte o lume specială și colorată, lumea zugrăvită de textul lui Eugène Labiche. «Crima din strada Lourcine» este o comedie densă, un bun pretext pentru a ne descreți frunțile și a savura o piesă cu un umor rafinat și de calitate!”, a declarat Cecilia Lucanu – Donat.

La rândul său, Ștefan Statnic dă și el câteva indicii, doar atât cât să stârnească curiozitatea spectatorilor: ,,Imaginează-ți că ești un om așezat, că ai o situație bună și o soție. Totul e cât se poate de bine iar tu ești cât se poate de plictisit. Așa că, te furișezi la o petrecere unde bei până uiți de tine – complet. Te trezești a doua zi în patul tău. E cineva lângă tine dar nu, nu e nevasta ta. Dar cine?, ce?, unde?, când?, cum?… nimic! Te bântuie doar bizara impresie că astă noapte te-ai «înfrățit» cu minerii. Apare nevasta ta. Hm! Măcar nu te mai plistisești.”

Premiera spectacolului va avea loc în data de 28 februarie 2016 iar biletele pot fi cumparate deja de la agenţia teatrului sau de pe platforma biletmaster.ro.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.