REPLICĂ/ Prefectul Aradului: „Domnul Falcă are două fețe”

REPLICĂ/ Prefectul Aradului: „Domnul Falcă are două fețe”

Cosmin Pribac, prefectul județului Arad, s-a arătat surprins, într-un comunicat de presă, de ieșirile publice ale primarului Gheorghe Falcă la adresa sa.

„În cursul zilei de miercuri am avut o convorbire telefonică pe tema plafonului de salarizare din Primărie cu domnul Falcă, în cu totul și cu totul alți termeni decât cei formulați în comunicatul pe care dânsul l-a transmis presei ulterior. Am constatat cu această ocazie că domnul Falcă are două fețe iar în ieșirile sale publice nu este interesat de rezolvarea unor probleme ale comunității, ci de un spectacol politic. De altfel, dacă primarul Falcă ar fi dorit rezolvarea unei probleme administrative, nu ar fi introdus pe ordinea de zi a CLM Bugetul Municipiului Arad decât în momentul în care ar fi ajuns la o formulă acceptabilă cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad. În schimb, dânsul a preferat un spectacol politic de un gust îndoielnic pe care eu mă opresc să îl comentez. Dacă primarul Falcă ar lua în serios dialogul între instituțiile publice, i-aș aminti că nu prefectul județului stabilește plafonul de salarizare a unor primării, nici măcar funcționarii Administrației Județene a Finanțelor Publice, ci ministerul. Plafonul acesta nu depinde de mine personal și în consecință nu se pune problema să îmi asum responsabilitatea pentru modificarea lui. De asemenea, i-aș spune că atunci când există voință și bună credință, bugetul se poate vota fără finanțare 100% pentru salarizare – și aici se poate lua ca exemplu bugetul CJA, care nu a prins în buget toți banii pentru personalul din sănătate, urmând ca ulterior plafonul să fie ajustat pe parcursul anului. Nu este însă cazul, am constatat de mult că primarul Falcă este interesat să facă politică, nu administrație, dovadă și faptul că prin dispoziția din 10.02.2015 și-a delegat aproape toate atribuțiile viceprimarilor sau unor funcționari ai Primăriei. În aceste condiții, este dificil să avem un dialog instituțional corect, potrivit funcției pe care o ocup”, a precizat prefectul într-un comunicat de presă.

Acesta a mai precizat că, între timp, „și independent de perorațiile politice ale domnului Falcă”, funcționarii Administrației Județene a Finanțelor Publice Arad și funcționarii Primăriei Arad au ajuns la o formulă convenabilă care poate debloca Bugetul Municipiului Arad.

„Se elimină astfel un posibil pretext pentru concedierea unor funcționari incomozi din subordinea Primăriei, cum se elimină și pretextul unui scandal politic. Mesajul pe care vreau să îl transmit foarte clar este îndreptat către toți bugetarii: toate drepturile lor salariale vor fi plătite integral și la timp”, a menţionat prefectul Cosmin Pribac.

  1. primarul gogu care se crede ombilico del mondo va face circ politic din orice poate fi interpretat ca o greseala a adversarilor sai.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.