Reprezentanții ITM Arad se întâlnesc cu angajatorii și angajații din municipiu

Reprezentanții ITM Arad se întâlnesc cu angajatorii și angajații din municipiu

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) anunță că joi, 20 martie 2025, începând cu ora 10, va avea loc prima întâlnire din acest an cu angajatorii și angajaţii din municipiul Arad.

Întâlnirea va avea lo la sediul Rectoratului Universității Aurel Vlaicu din Arad (fostul Liceu Sanitar, lângă Primăria Arad).

La întrunire participă reprezentanţii ITM Arad, care vor prezenta ultimele modificări legislative din domeniile relaţiilor de muncă, securității și sănătății în muncă și a evidenței contractelor de muncă. Sunt invitați angajatori, angajați, precum și cetățeni străini care doresc să desfășoare activități lucrative în România.

„Ca de obicei, vor avea loc dezbateri ce vor viza cele mai importante şi de interes teme din sfera domeniilor de activitate ale ITM Arad, oferindu-li-se celor prezenţi la întrunire posibilitatea de a-şi expune problemele, de a-şi lămuri neclarităţile cu care se confruntă în aplicarea legislației muncii, creându-se astfel un dialog constructiv între cei prezenţi”, a declarat Ecaterina Isac, inspector șef al ITM Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.