Mai multe articole din rubrica "" ↑

Respecte, TAMIM bin HAMAD al-THANI

Sportul profesionist de astăzi seamănă izbitor cu fanteziile copilăriei noastre, fantezii în care totul era posibil. Exemplu. În echipele de fotbal cu nasturi, George Best putea fi lejer coechipier cu Pele sau Dobrin cu Eusebio. La vremea aceea erau dulci aberaţii ce ne entuziasmau sărăcăcioasa copilărie… (sărăcăcioasă, da’ sănătoasă, despre asta mai vorbim cu altă ocazie). Astăzi lucrurile sunt aşa de-adevăratelea. Neymar asudă alături de Messi, un italian antrenează Rusia, sau un Popescu Gheorghe a purtat banderola de căpitan la Barcelona FC.

Să nu mai vorbim de naturalizările din tenisul de masă, box sau atletism, unde chinezi, cubanezi ori etiopieni aduc medalii ţărilor de adopţie în schimbul schimbării standardului de viaţă. Că „banu-i ochiul dracului“ este de acum o treabă verificată.

Odată precedentul creat, Qatarul, micul dar bogatul stat gazifer, prin bunăvoinţa emirului Tamim bin Hamad al-Thani, a considerat că, dacă tot a fost ales să găzduiască Mondialul de handbal masculin, atunci să nu se facă de râs, nu? Aşadar, trimisul divin a pus la bătaie ceva mărunţiş pentru a „încropi“ o echipă competitivă. Ceva nedumeriri? Vă rog. Şi-n echipa asta întâlnim cam toţi mercenarii de top din handbalul mondial. Să enumerăm câţiva, spre deliciul cititorilor avizaţi: Zarco Markovici, Bertrand Roine, Rafael Capote, Eldar Memisevici sau Borja Vidal. Tare echipă!

Lipsă la inventar belarusul Rutenka. Probabil uşor plictisit şi prea bine plătit.

Un zvon citat de L’Equipe spune că solda promisă în vestiar a fost de 500.000 de euro, casă şi un Maserati de jucător pentru… participare!

Comentarii?

Aspectul managerial fiind activat şi periat, să trecem la latura sportivă. Latură ce ar trebui să justifice investiţia. Ei, bine, s-a meritat!

Quatarul a jucat finala cu Franţa. Meci pierdut dar… obiectiv atins.

Finala asta dintre o naţiune şi o echipă a unui om demonstrează că am ajuns în punctul în care totul este sau va deveni posibil graţie puterii financiare.

Poate că unele lucruri nu sunt de vânzare, cel puţin deocamdată, dar viitorul apropiat ne „strigă şoptit“ că Domnul Dracu’, indiferent de religia clientului, acceptă întreguri şi solduri deasemenea…

Revenind, nici nu ştiu dacă vreau să mă supăr pe emirul cu pricina, când mă gîndesc la Real Madrid, Barcelona sau Paris St. Germain, echipe ce au încălcat şi cele mai elementare reguli ale bunului simţ şi al concurenţei sportive şi o duc bine, mersi. Chiar prea bine. Un alt subiect pe care îl lăsăm în aşteptare!

Recunosc, chiar când mă apucasem să scriu acest articol aveam clar în minte titlul, unul inspirat din media, ceva de genul, QATARSTROFA.

Numai că, surprinzător, în timp ce redactam unul dintre rarele mele articole în care ştiam subiectul şi titlul, am realizat că fiecare cuvânt scris mă îndepărta de titlu, deci şi de… răutatea subiectului pe care vroiam să-l dezvolt… Confuz, nu?

Ştiu exact ce vreau să spun acum. Fie mîna lui Dumnezeu sau a lui Allah.

Fenomenul Qatar de astăzi va fi în viitor un zâmbet binevoitor, o banalitate, la fel ca şi romanele lui Jules Verne…

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.