REȚEA de TRAFICANȚI de DROGURI din Arad și Timiș, destructurată de oamenii legii

REȚEA de TRAFICANȚI de DROGURI din Arad și Timiș, destructurată de oamenii legii

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad au desfășurat astăzi o acțiune pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în trafic de droguri de risc, pe zona de vest a României. În urma acesteia, 18 persoane au fost conduse la audieri. Totul a fost posibil în urma a 23 de percheziții efectuate în două județe, Arad și Timiș.

„În cadrul acțiunii, au fost puse în executare 23 de mandate de percheziție domiciliară, 13 percheziții fiind efectuate în județul Arad și zece în județul Timiș. Au fost ridicate semințe de cannabis, cannabis, cântare, grindere, un pistol și cartușe. Totodată, au fost indisponibilizate și sume de bani, în valută și lei, dintre care 1.500 de euro susceptibili a fi falși”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.

„18 persoane din cele două județe, cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, au fost conduse la sediul S.C.C.O. Arad, pentru audieri, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale care se impun”, mai precizează reprezentanții IPJ Arad.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, precum și al polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Arad și Timiș. La activități au participat și jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara, precum și jandarmi din Arad. În plus, polițiștii au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Foto: IPJ Arad
Foto 1: Arhiva

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.