RETIM extinde serviciile de gestionare a deșeurilor în județul Arad, Zona 1, pentru următorii 8 ani

RETIM extinde serviciile de gestionare a deșeurilor în județul Arad, Zona 1, pentru următorii 8 ani

RETIM Ecologic Service S.A. anunță că:

  • din data de 24 aprilie 2024, colectarea separată a deșeurilor generate de populația municipiului Arad va fi asigurată în continuare de operatorul de salubrizare RETIM, pentru următorii 8 ani, ca urmare a câștigării licitației de atribuire a serviciului, organizată de ADI SIGD;
  • în noul contract vor exista campanii de colectare GRATUITĂ pentru deșeurile voluminoase, deșeurile periculoase menajere și deșeurile textile, precum și servicii de colectare la cerere pentru deșeuri din construcții și desființări, deșeuri verzi (vegetale) provenite din gospodării și deșeuri voluminoase;
  • vor fi făcute investiții în utilaje, recipiente și mijloace de colectare de peste 3 milioane de euro, dintre care aproape 2 milioane de euro pentru reînoirea flotei de mașini.

Ce trebuie să rețină utilizatorii serviciului de salubrizare din zona deservită de RETIM în județul Arad

Contractului de servicii de salubrizare pentru Zona 1 a județului Arad include municipiul Arad, orașele Curtici, Nădlac, Pâncota, Pecica, Sântana și comunele Covăsânț, Dorobanți, Fântânele, Felnac, Frumușeni, Iratoșu, Livada, Macea, Peregu Mare, Secusigiu, Semlac, Șagu, Șeitin, Șiria, Șofronea, Vinga, Vladimirescu, Zădăreni şi Zimandu Nou.

Contract reînoit cu operatorul RETIM

RETIM subliniază necesitatea ca toți utilizatorii, atât persoane fizice, cât și juridice, să încheie contracte valide pentru colectarea deșeurilor cu operatorul desemnat. Neîncheierea acestuia se sancționează de către autorități conform Legii nr. 101/2006, cu amendă între 500 și 1000 de lei, iar utilizatorii fără contract valid vor achita o taxă specială de salubrizare, care poate fi mai mare decât valoarea serviciilor RETIM.

Începând cu data de 8 ianuarie 2024, reprezentanții RETIM vor merge la fiecare utilizator pentru a încheia noile contracte. Cu această ocazie, agenții RETIM vor preda materiale informative cu regulile de colectare separată și noile servicii la cerere, vor distribui sacii pentru colectarea separată a deșeurilor reciclabile (pentru gospodăriile individuale) și vor monta pe recipiente identificatori de tip RFID.

Contractele se vor semna electronic, pe tabletă, urmând ca ulterior să fie trimise și în format fizic, împreună cu prima factură.

Începând cu data de 15 ianuarie 2024, utilizatorii vor putea încheia contractele și în punctele fixe organizate în fiecare oraș/comună, lista acestor puncte și programul de funcționare urmând a fi publicate pe site-ul operatorului și al primăriilor locale.

Colectarea deșeurilor pe fracții separate

Colectarea deșeurilor menajere se va realiza ca până acum, respectiv pentru persoanele fizice din urban, care locuiesc la blocuri și case, se va face tot pe 5 fracții, deșeuri reciclabile din ambalaje din sticlă, deșeuri reciclabile din plastic și metal, deșeuri reciclabile din hârtie și carton, deșeuri biodegradabile și deșeuri reziduale.

Pentru persoanele care locuiesc în mediul rural din județul Arad, colectarea se va face pe 4 fracții: deșeuri reciclabile din ambalaje sticlă, deșeuri reciclabile din plastic și metal, deșeuri reciclabile din hârtie și carton și deșeuri reziduale. Deșeurile biodegradabile se vor composta individual de către populație.

Toate informațiile privind regulile de colectare separată a deșeurilor sunt disponibile pe site-ul RETIM, în secțiunea Utile – Arad – www.retim.ro/utile-arad/ghid-arad

Programul de colectare

Programul de colectare va fi comunicat utilizatorilor prin mai multe canale înainte de 24 aprilie 2024, respectiv printr-un calendar distribuit din poartă în poartă, prin publicarea în mass-media, pe social media și pe site-ul RETIM, în secțiunea Utile – Arad – www.retim.ro/utile-arad/programe-de-colectare .

Tarifele actualizate pentru serviciile de salubrizare

Tarifele ce se vor aplica din 24 aprilie 2024, în conformitate cu contractul de concesiune, sunt următoarele:

  • Populație (persoane fizice, asociații de locatari)
    • pentru populație urban este de 14,11 lei/persoană/lună fără TVA, respectiv16,79 lei/persoană/lună cu TVA
    • pentru populație rural este de 8,25 lei/persoană/lună fără TVA, respectiv9,81 lei/persoană/lună cu TVA
  • Persoane juridice (agenți economici, instituții publice)
    • pentru sticlă este de 213,77 lei/mc fără TVA
    • pentru plastic/metal este de 43,52 lei/mc fără TVA
    • pentru hârtie/carton este de 49,83 lei/mc fără TVA
    • pentru biodegradabil este de 113,18 lei/mc fără TVA
    • pentru rezidual este de 253,41 lei/mc fără TVA

Elementele de noutate în cadrul noului contract: campanii GRATUITE de colectare voluminoase, periculoase și textile și servicii la cerere

Pentru persoanele fizice, RETIM va desfășura campanii de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase (ex. mobilier, covoare, saltele, mochete etc.), a deșeurilor periculoase din menajer (ex. baterii, dar nu acumulatori auto, tuburi fluorescente, cutii de vopseluri, lacuri, solvenți, spray-uri etc.), dar și a deșeurilor textile (haine, perdele, draperii etc.).

Programul campaniilor precum și modul de desfășurare al acestora va fi comunicat populației anual și cu cel puțin o săptămână înainte de demararea fiecărei campanii, prin distribuirea de afișe infomative din poartă în poartă.

Serviciile la cerere, contra-cost, pe care le va oferi RETIM se referă la colectarea deșeurilor din construcții și desființări, a deșeurilor verzi provenite din gospodării (iarba, frunze, crengi, resturi vegetale suplimentar fata de cele colectate in limita capacitatii pubelei maro  etc.) și a deșeurilor voluminoase – pentru acestea din urmă doar în afara campaniilor periodice.

Cetățenii care doresc detalii despre modalitatea de semnare a noului contract pentru serviciile de salubritate valabile din luna aprilie a anului 2024, pot contacta compania RETIM prin email, la contractarearad@retim.ro sau la numărul de telefon +40 374 885 692, de luni până vineri, în intervalul orar 07:00 – 19:00.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.