Biroul Electoral Judeţean a anunţat, astăzi, rezultatul alegerilor prezidenţiale în judeţul Arad, alegeri câştigate de Klaus Iohannis, care a obţinut 65,88% din voturile arădenilor, în timp ce Victor Ponta a obţinut 34,12%.
Potrivit preşedintelui Biroului Electoral Judeţean Arad, judecător Daniela Munteanu, în urma numărării voturilor exprimate în cele 439 de secţii organizate în judeţ a fost consemnată victoria candidatului ACL Klaus Iohannis, care a obţinut 219.287 voturi, reprezentând 65,88% din voturile valabil exprimate.
Din cei 394121 de cetăţeni cu drept de vot, s-au prezentat la urne 242.384 de arădeni, adică 61,5%, faţă de 49,55% câţi au ieşit la vot în primul tur de scrutin.
Pe liste suplimentare au votat 22.972 de persoane iar urna mobilă a fost solicitată de 2.902 de persoane. Au fost declarate nule 2.865 de voturi, adică 1,18% din cele exprimate.
De menţionat că, din cele 78 de unităţi teritorial administrative ale judeţului Arad, Klaus Iohannis a câştigat în 71.
Lasă un comentariu