Robert Mureşan devine, deja, campion naţional la clasa Superbike 2015, păstrând titlul şi câştigând şi etapa de Campionat Est European.
Robert Mureşan a făcut senzaţie pe Motorpark România, „singurul circuit adevărat din România”. Deşi iniţial anunţase că nu poate lua parte la această etapă din motive financiare, Robert Mureşan a reuşit să ajungă la circuit sâmbătă.
Acesta a reuşit să domine antrenamentele şi calificarea, impunându-se clar în faţa lui Martin Choy, pilotul oficial al Motorrad BMW Bulgaria, cel mai titrat pilot al ţării vecine, cât şi în faţa pilotului oficial al Motorrad BMW România, Cătălin Cazacu.
„Am avut o cursă foarte frumoasă, ştiam că Choy este un pilot foarte rapid şi că merge aşa până la final. Din turul de formare am văzut că nu funcţioneaza launch controlul şi de aia am avut şi startul puţin precipitat, iar în virajul 6 în primul tur al cursei am făcut un highside foarte puternic, am reuşit să salvez motocicleta dar am aterizat pe rezervor şi am pierdut poziţia. Am realizat că nici traction control nu funcţiona şi a trebuit să schimb strategia pentru că diferenţa dintre motoare devenise brusc prea mare. Ghidonul drept a pierdut un şurub şi s-a strâmbat mult către interior dar refuzam să renunţ şi am luptat să păstrez titlul în România. Ne-am depăşit de câteva ori dar am reuşit să trec în partea tehnică a circuitului unde pe viraje eram mult mai rapid. L-am observat câteva tururi pe Choy şi am pregătit bine depăşirea”, a povestit Robert Mureşan ce s-a întâmplat pe circuit.
„Publicul este incredibil, a fost o cursă care m-a întrebuinţat maxim, Choy m-a felicitat, echipele, colegii de pe circuit şi publicul au fost cu mine şi mă bucur pentru tot ce s-a putut realiza la această etapă. A fost incredibil, cu toţii trăim un vis, în Romania, acasă, o competiţie spectacol de cel mai înalt nivel. Mulţumesc din suflet tuturor celor care au fost alături de noi, în mod special prietenilor care au făcut posibilă participarea mea în ultimul moment la această etapa. Mulţumesc echipei care a făcut tot ce s-a putut să îmi refacă motorul”, a declarat Robert Mureşan.
Lasă un comentariu