Roger: „UTA va rămâne în inima mea”. „Bătrâna Doamnă” a pierdut trenul spre play-off dar și cel mai bun jucător (VIDEO)

Roger: „UTA va rămâne în inima mea”. „Bătrâna Doamnă” a pierdut trenul spre play-off dar și cel mai bun jucător (VIDEO)

UTA a pierdut trenul spre play-off nereușind să învingă Dinamo, echipă care în actualul sezon a fost „ciuca bătăilor” în Liga I, alături, desigur, de Academica Clinceni.

Semieșecul în fața „câinilor” e cu atât mai dureros cu cât UTA s-a despărțit după partidă și de Roger, considerat de foarte multă lume drept cel mai bun fotbalist al „Bătrânei Doamne”.

Roger a fost cedat campioanei CFR Cluj, partida cu Dinamo fiind ultima disputată de Roger în tricoul UTA-ei. Autorul unui șut de senzație, care a lovit transversala porții adverse, Roger a fost emoționat la finalul partidei, care a însemnat despărțirea sa de UTA.

„Astăzi vreau să mulțumesc pentru tot, suporterilor, clubului, colegilor mei, care m-au ajutat mult să fac acest următor pas. Azi am încercat să fac ce pot mai bine, ca întotdeauna, dar am remizat. Le doresc succes celor de la UTA, prietenilor mei și colegilor de aici. UTA va rămâne în inima mea. Asta e viața de fotbalist, uneori trebuie să spui la revedere și mie nu îmi place să o spun. Când clubul a venit după mine, m-au îmbrățișat, mi-au scandat numele. Nu am cuvinte, sunt recunoscător pentru tot, m-au ajutat mult. Vreau să le mulțumesc și să le doresc succes în acest sezon”, a spus Roger.

  1. Mulțumim frumos pentru tot ceea ce ai făcut bine la UTA Arad.
    Drum bun ! om bun .
    Baftă!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.