România are nevoie de un guvern stabil, capabil să investească cele 80 de miliarde de euro, bani europeni

România are nevoie de un guvern stabil, capabil să investească cele 80 de miliarde de euro, bani europeni

Mediul  de afaceri, agricultura, mediul sunt domenii în care se vor investi în anii următori zeci de miliarde de euro, din fonduri europene. România are o oportunitate istorică de finanțare a unei dezvoltări rapide.

Președintele Iohannis a negociat la Bruxelles 80 miliarde euro – cel mai mare pachet de fonduri europene pentru investiții și dezvoltarea României. Guvernul PNL a făcut deja reformele necesare creșterii masive a ratei de absorbție, dar acum este nevoie de un guvern stabil care să poată folosi la maxim în următorii ani fondurile alocate.

Creşterea economică este elementul-cheie al programului de guvernare PNL, creștere care asigură banii pentru investiţii în educaţie, sănătate, şi aduce măsurile care contribuie la ridicarea nivelului de trai. PNL aplică măsuri pro-active de sprijinire a afacerilor, care vor sta la baza creșterii economice, și politici bugetare care susțin această creștere economică: fără majorări de taxe și impozite.

Pentru că pandemia a afectat sectoare întregi din economie, Guvernul PNL a gândit măsuri care să încurajeze firmele private şi păstrarea locurilor de muncă. 30 miliarde lei sunt alocate, ca garanții de stat, pentru credite subvenționate prin IMM Invest și Eximbank. Pentru a face faţă problemelor, a fost prelungită amânarea ratelor bancare până la 1 iulie 2021, un ajutor pentru firmele care au investit prin credite. De asemenea, s-a decis eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale pe o perioadă de 12 luni.

Principalul obiectiv pentru susţinerea agriculturii constă în promovarea comercializării  produselor românești. La finalul semestrului I din 2020, Guvernul PNL a reușit o reducere cu 10,5% a deficitului balanței comerciale cu produse agroalimentare (968 milioane euro) față de 2019. Exporturile au crescut cu 6,4%. Unul dintre obiectivele programului de guvernare este dezvoltarea fermelor de familie și instalarea tinerilor fermieri.

Fondurile pe care România le poate accesa pentru agricultură sunt generoase: 21,6 miliarde euro – plăți directe și dezvoltare agricolă până în 2027; 1 miliard euro, investiții în ferme, din care 200 milioane euro alocați fermelor de familie; 520 milioane euro pentru instalarea tinerilor fermieri; Susținem crearea lanțurilor alimentare scurte „De la fermă la consumator”; 650 milioane euro pentru cea mai mare campanie de împădurire a României: plantarea a 220 milioane puieți forestieri.

„Suntem încrezători că toate aceste măsuri ne vor ajuta să menţinem investiţiile, locurile de muncă, să relansăm economia, să ajutăm producătorii români să facă faţă crizei şi să se dezvolte. Şansa României trebuie valorificată. Aceste proiecte pot fi realizate dacă vom avea un Guvern PNL cu o majoritate solidă în parlament, dacă arădenii, românii vor vota PNL la alegerile din 6 decembrie”, a declarat senatorul Ioan Cristina.

Comandat de PNL Arad, cod mandatar 11200025

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.