România la un pas de ALEGERI ANTICIPATE?!

România la un pas de ALEGERI ANTICIPATE?!

După ce premierul Victor Ponta a anunţat că îşi va depune mandatul, ca urmare a valului de nemulţumire iscat în societatea civilă după evenimentul tragic petrecut la clubul Colectiv din Capitală, în mintea multor români a apărut întrebarea „Vor fi alegeri anticipate?”.

Potrivit Constituției, singura situaţie în care s-ar putea organiza alegeri anticipate ar fi dizolvarea Parlamentului.

Mai exact, dacă două propuneri de Executiv sunt respinse de către Parlament în termen de 60 de zile una de cealaltă, iar preşedintele României solicită celor două Camere dizolvarea Parlamentului, doar în această situație se vor organiza în România alegeri anticipate.

Acest lucru se poate realiza, potrivit articolului 89 din Constituţie, doar „după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare” de către preşedintele României. Preşedintele „poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”.

Alegerile anticipate nu pot fi organizate, nici după respingerea în Parlament a două propuneri de Guvern, decât dacă preşedintele României solicită expres acest lucru, după întrunirea condiţiilor constituţionale.

Pe de altă parte, Constituţia mai prevede şi faptul că Parlamentul nu poate fi dizolvat decât o singură dată în cursul unui an şi nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.