România, pe cale să piardă finanțarea europeană pentru PROGRAMUL „Cornul și laptele”

România, pe cale să piardă finanțarea europeană pentru PROGRAMUL „Cornul și laptele”

România ar putea să piardă finanțarea europeană pentru programul „Cornul și laptele”.

Centrul Român de Politici Europene (CRPE) susține, în urma unui studiu, publicat marți, că România trebuie să alinieze acest program la initiațiva europeană „Laptele în școli” și să elaboreze cât mai repede o strategie națională pentru că, altfel, ar putea pierde finanțarea europeană pentru acest program, potrivit Ziare.com.

Inițiatorul studiului, Ciprian Ciucu, a arătat că, în Romania, programul are o componentă socială și una de facilitare a accesului la educație.

În ceea ce privește impactul bugetar, anual, în România, acesta este de aproximativ 435 de milioane de lei, (aproximativ 100 de milioane de euro) și beneficiază atât de finanțare guvernamentală, cât și europeană, cu toate că obiectivele celor două politici (Guvern/Comisia Europeană) sunt parțial diferite.

„Programul național „Laptele si cornul” a avut un obiectiv diferit la lansare, față de cel al politicii europene, nefiind aliniat celui european, nici după integrarea României, în Uniunea Europeană, și începerea decontării parțiale a porțiilor de lapte, distribuite în școli din bugetul comunitar. Cu toate acestea, programul a fost perceput ca util și necesar de către principalii săi beneficiari (…) România riscă să piardă finanțarea europeană pentru programul „Laptele și cornul”. Pentru a deconta mai departe la UE, România trebuie să alinieze programul la inițiativa europeană ‘Laptele în școli’ și să elaboreze cât mai repede o strategie națională”, a spus Ciprian Ciucu.

Totodată, acesta a amintit că programul a fost inițiat prin Ordonanța de Urgență Nr. 96/2002, privind acordarea de produse lactate și de panificație, pentru elevii din clasele I – VIII, din învățământul de stat și privat, precum și pentru copiii preșcolari, din grădinițele de stat și private, cu program normal de patru ore.

„Programul se adresa inițial doar elevilor din clasele I – IV din învățământul de stat, fiind extins, ulterior, si la nivelul elevilor din ciclul gimnazial, iar, începând cu anul 2009, se aplica și sistemului privat de învățământ. Din punct de vedere al valorii decontate, inițial au fost 0,7 lei (2002) suma fiind actualizată, în 2004 (0,9 lei), 2005 (0,97 lei), 2006 (1,04 lei), ultima actualizare datând din 2008 (1,17 lei). Suma alocată acoperă costul atât pentru porția de lapte, cât și pentru corn, ponderea prețului fiecărui produs, în această alocație, fiind de aproximativ 60 la sută pentru lapte și 40 la sută pentru corn”, potrivit aceluiași studiu.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.