România, în PERICOL: În iunie „VINE URGIE”! Profeţia făcută pe patul de moarte de Părintele Iustin

România, în PERICOL: În iunie „VINE URGIE”! Profeţia făcută pe patul de moarte de Părintele Iustin

O „urgie” ameninţă România în luna iunie, potrivit unei profeţii făcute de atoatevăzătorul părinte Iustin, de la Mănăstirea Petru Vodă, înainte de moarte.

Deşi s-a scurs aproape un an de la moartea părintelui, profeţia sa este pomenită de toţi cei care au auzit-o, mai ales că se apropie termenul de care a pomenit părintele în luna iunie a anului trecut: „Mai sînt 12 luni de linişte după care vine urgia”.

Cuvintele sale au fost publicate de monahia Fotini în revista mănăstirii „Atitudini”, fiind apoi preluate de mai multe publicaţii.

Simţeam cu toţii că se pregăteşte (n.r. – de moarte), demult nu mai voia să mănînce nimic, chiar dacă ar fi putut, era hrănit doar artificial, prin perfuzii. Cu cinci zile înainte de a-şi da duhul, a fost ceva mai bine, parcă îşi revenea şi prinsese ceva putere. În această ultimă perioadă toţi ucenicii mai apropiaţi au luat un ultim cuvînt de învăţătură de la părintele, un ultim sfat.

Eu nu reuşisem, parcă nu îndrăzneam să îl întreb nimic. Atîtea cuvinte mi-a spus în ultimii ani, încît nu ştiu dacă am vreo întrebare fără răspuns şi nu voiam să îl mai necăjesc pe părinte. Mergeam lîngă patul sfinţiei sale, îi sărutam mîna şi mă aşezam în genunchi să mă rog în tăcere lîngă sfinţia sa. În acea zi am simţit că părintele vrea să îmi spună totuşi un ultim cuvînt. Se pare că acesta a fost ultimul cuvînt rostit de părinte pe patul de suferinţă, în prezenţa a cinci dintre ucenicii săi, care pot depune mărturie pentru acest cuvînt. «E vorba însă că mai sînt 12 luni… » Aici Părintele s-a oprit. Noi am întrebat: «12 luni şi scăpăm de cipuri?», «Nu», a răspuns Părintele, «12 luni de libertate şi vine urgie».

Cineva a întrebat să explice mai clar, dar părintele nu a mai răspuns. Atunci eu am zis: «În acest caz părinte, trebuie să vă însănătoşiţi, că nu are cine să ne ajute». Părintele a răspuns iar cu umor şi zîmbetul cel mai frumos din lume: «Măi, să stiţi că nici eu nu ştiu ce să fac. Nu m-am hotărît dacă să trăiesc sau să mă duc. Nici eu nu mai ştiu ce vreau». A luat o gură de mîncare şi ne-am retras unul cîte unul, luînd binecuvîntare. Am luat şi eu binecuvîntare şi părintele, în marea lui dragoste, nu m-a lăsat fără cuvînt şi mi-a dat, strîngîndu-mă de mînă, ultima binecuvîntare: «Maică, să nu lasi revista! ţine tare, înainte!». Această făgăduinţă am să încerc să o ţin cît voi putea cu ajutorul celorlalti fraţi şi surori, colegi de redacţie“, a scris monahia Fotini în „Atitudini”.

Foto: basilica.ro

  1. Sandu Gabriela 9 mai, 2014, 1:29 pm

    sa ne pazeasca Dumnezeu!

    Raspunde
  2. Asa, si? Ce putem face? Avem puterea sa schimbam asta? Sau poate termenul de „urgie” trebuie explicat. Pacat ca nu mai are cine daca parintele a murit… Asa ca in afara de a spori spaimele romanilor nu vad nici un rost al acestui gen de articol. Nu e mai departe decat proorocirile lui Hancu cel cu cutremurele. Poate totusi schimbarea sa fie marea urgie? Articole de 2 lei…

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.