Firme din 20 de ţări, printre care se află şi România, furnizează componente folosite de reţeaua teroristă Stat Islamic în fabricarea de bombe, potrivit unui studiu realizat de Institutul pentru studierea armamentului utilizat pe timp de conflict (CAR), la solicitarea Uniunii Europene.
Un număr de 51 de firme din state precum Austria, Turcia, Brazilia, Cehia, Rusia, Statele Unite, dar şi din România au produs, au vândut sau au livrat peste 700 de componente utilizate de organizaţia teroristă Stat Islamic în fabricarea de dispozitive explozibile improvizate.
Aceste dispozitive sunt produse în momentul de faţă la o „scală cvasi-industrială” de reţeaua teroristă, care utilizează echipamente foarte uşor de procurat precum fertilizatori chimici şi telefoane mobile, potrivit studiului.
„Aceste descoperiri confirmă îngrijorările la nivel mondial că forţele Stat Islamic din Irak şi Siria se autosusţin – achiziţionând arme şi bunuri strategice, precum componente pentru fabricarea dispozitivelor explozibile improvizate, cu uşurinţă”, a precizat James Bevan, directorul executiv al CAR.
Vânzarea acestor componente ieftine şi foarte uşor de procurat este prea puţin monitorizată şi reglementată.
Studiul arată că militanţii Stat Islamic pot achiziţiona astfel de componente în mai puţin de o lună, ceea ce demonstrează o lipsă de monitorizare a fluxului echipamentelor din partea firmelor producătoare sau livratoare.
„Companiile au sisteme de contabilitate practice pentru a descoperi unde au plecat bunurile lor şi ar putea acţiona drept combatanţi în această luptă”, a avertizat Bevan.
Reţeaua teroristă Stat Islamic deţine arii vaste din Siria şi Irak. Cercetătorii au avut acces la componentele utilizate de Stat Islamic în producerea de bombe prin intermediul miliţiei kurde siriene YPG, poliţiei federale irakiene şi forţelor guvernului regional din Kurdistan. Componentele au fost recuperate în timpul unor confruntări intense în oraşele irakiene al Rabia, Kirkuk, Mosul şi Tikrit şi oraşul sirian Kobani.
Institutul a precizat că a încercat să contacteze companiile aflate la originea componentelor, dar acestea nu au răspuns solicitărilor sau au declarat că nu sunt responsabile de ceea ce s-a întâmplat cu respectivele echipamente după ce nu au mai fost în custodia lor.
Cele mai multe detonatoare folosite de organizaţia teroristă au provenit de la şapte companii din India, fiind transportate legal şi furnizate în Liban şi Turcia.
Lasă un comentariu