România VA DISPĂREA în NOUA ORDINE MONDIALĂ. Avertismentul Kremlinului care vizează ţara noastră

România VA DISPĂREA în NOUA ORDINE MONDIALĂ. Avertismentul Kremlinului care vizează ţara noastră

Ţări precum România, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Austria ar putea fi înglobate într-un „imperiu eurasiatic”.

Filosoful Aleksandr Dughin, consilier al preşedintelui Dumei de Stat şi un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, consideră necesară crearea unui „imperiu eurasiatic” dominat de Rusia din care să facă parte inclusiv România, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Austria.

Potrivit ediţiei austriece a publicatiei The Local, filosoful Aleksandr Dughin a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat site-ului ungar Alfahir.hu.

Întrebat despre percepţia sa privind viitorul Europei, Dughin a spus că anticipează sfârşitul statelor-naţiuni, explicand că ţări precum România, Ungaria, Serbia, Slovacia şi Austria ar putea fi înglobate într-un „imperiu eurasiatic”.

„Este necesar un imperiu eurasiatic care să contracareze influenţa Occidentului nihilist”, a spus Dugin, vorbind despre o „nouă ordine mondială” bipolară, formată, de o parte, din Statele Unite şi Europa Occidentală (condusă de Germania), şi, de altă parte, din Uniunea Eurasiatică, dominată de Rusia.

„Într-o lume globalizată este necesar să fie apărate identităţile culturale ale indivizilor, reduşi până acum la fluxuri migratorii”, a spus Dugin.

Aleksandr Dugin a fost consilier al Kremlinului, este membru al partidului Rusia Unită, un apropiat al lui Vladimir Putin şi consilier al preşedintelui Dumei de Stat Serghei Nariskin.

Tratatul privind constituirea Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2015. Noua organizaţie internaţională include Rusia, Armenia, Belarus şi Kazahstan. Kirgizstanul urmează să adere în mai.

Sursa: Ziare.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.