Românii NU RESPECTĂ măsurile de URGENȚĂ! AMENZI de 16 MILIOANE de lei în 24 de ore

Românii NU RESPECTĂ măsurile de URGENȚĂ! AMENZI de 16 MILIOANE de lei în 24 de ore

Deși Guvernul a impus măsuri exacte pe care românii ar trebui să le respecte pentru propria sănătate și a celor din jur, amenzile curg în fiecare zi.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 326 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.757 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.497.175 de lei.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 663 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 3.042 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20”, amintesc autoritățile.

 

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.