Românii s-au ales cu AMENZI de peste 21 de MILIOANE de lei și 300 de dosare PENALE, în ultimele săptămâni

Românii s-au ales cu AMENZI de peste 21 de MILIOANE de lei și 300 de dosare PENALE, în ultimele săptămâni

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.849 de persoane. Alte 106.463 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.639 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 56 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 40.987 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 656 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.513 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 315 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 9.449 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 21.730.979 de lei.

„Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20”, transmit autoritățile.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.