Rubrică culinară de week-end în colaborare cu Helvetica Milk-Pecica. Deserturi delicioase

Rubrică culinară de week-end în colaborare cu Helvetica Milk-Pecica. Deserturi delicioase

       1. Baton ciocolată

Ingrediente: 250 grame zahăr; 500 ml apă; 250 grame unt.

Mod de preparare:

Se fierb circa 20 minute la foc scăzut până devin un sirop. Separat într-un bol se amestecă 250 grame lapte praf cu 100 grame cacao.

Se toarnă siropul cald şi se amestecă până devine o pastă omogenă.

Se toarnă într-o tavă unsă cu puţin unt sau ulei şi se lasă la rece timp de 30 min.

Se taie bucăţele şi se pot orna cu ciocolata caldă, nucă măcinată, nucă cocos ( opțional).

 

     2. Panacota cu pară fiartă în vin

Ingrediente crema: 150 g smântână lichidă; 2,5 g gelatină; 1 lingura zahăr

Ingrediente sos: o pară medie; 200 ml vin roşu dulce; 1 lingură zahăr; scorţişoară ; coajă de portocală

Mod de preparare:

Se dizolvă gelatina în apă rece şi se adaugă în smântână caldă împreună cu zahărul.

Se pune la rece în formă timp de 4-5 ore.

Para se curăţa de coajă şi se fierbe în vin cu zahăr şi scorţişoara , coaja de portocală până se ingroaşă siropul.

Se aşează para peste crema din forma şi se toarnă siropul atunci când se răceşte.

 

  3. Smochine cu gorgonzola la cuptor

Ingrediente: 2 smochine;  25g – 30g gorgonzola

Mod de preparare:

Se taie smochina în patru, se pune la mijloc gorgonzola şi se pune la cuptorul încins la 180-200 grade circa 5 min.

Se asezonează cu miere.

Poftă Bună!

Bucătar: Rebeca (casnică)

Foto: Andre Nicoară

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.