Ruga de la Bata – o sărbătoare a autenticității și tradițiilor (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ruga de la Bata – o sărbătoare a autenticității și tradițiilor (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ruga de la Bata s-a dovedit și în acest an un eveniment al autenticității și tradițiilor locale din pitoreasca zonă de la sudul Mureșului.

Localnicii, care mai de care mai făloși, în frunte cu primarul Cristian Giorgian Matiaș și viceprimarul Marius Crisan, au avut parte de numeroși „goști”, așa cum le spune în Banat oaspeților, între care deputatul Răzvan Cadar, vicepreședintele CJA Sergiu Bîlcea, primarul comunei Săvârșin, Ioan Vodicean, sau primarul comunei Birchiș, Răzvan Pașca. Nu puteau lipsi de la eveniment Ion Micurescu („Badea Ion”), fost primar al comunei, și Ladislau Heleport, fost viceprimar – ambii încă activi în viața comunității.

Evenimentul, care a început cu cu slujba de Te Deum oficiată la biserica din localitate, a continuat cu un program artistic care a pus accent pe tradițiile folclorice ale zonei, încheindu-se cu un spectacol de muzică populară susținut de Petrică Miulescu Irimica, Florin Pistrilă și Larisa Horvath. Iar aprecierea publică nu a întârziat să apară, numeroase mesaje de felicitare însoțind postările pe temă de pe rețelele de socializare. Unul dintre ele ne-a atras atenția în mod special: „Felicitări din toată inima! În sfârșit, un primar care nu doar încearcă, dar și reușește să îmbine „plăcutul cu utilul”. Chiar de la început, uimește prin puterea de muncă, preocuparea și priceperea pentru a transforma în bine localitățile rurale. Un profesionist! Spun asta, pentru că este foarte iubit în zonă, de către toate categoriile de cetățeni. Admirație! Respect! Prețuire! (Un „copil al satului Bulci”, 75 ani)” – a scris Cătălina Margareta Micloş pe Facebook.

O zi și o seară de poveste așa cum nu s-a mai văzut pe Valea Mureșului!

https://www.facebook.com/100036647438561/videos/1007444905339540

Foto: Facebook

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.