S-a VOTAT! Arădenii vor avea TRAMVAIE NOI și linii REABILITATE. În ce zone se va interveni

S-a VOTAT! Arădenii vor avea TRAMVAIE NOI și linii REABILITATE. În ce zone se va interveni

Arădenii vor avea zece tramvaie noi, iar mai multe linii vor fi reabilitate, potrivit unor proiecte de hotărâre care au fost votate astăzi, în cadrul unei ședințe publice extraordinare a Consiliului Local Municipal (CLM).

Astfel, a fost votată în unanimitate „aprobarea proiectului, a indicatorilor tehnico-economici și a cheltuielilor legate de proiectul «Achiziție material rulant electric, 6 tramvaie dublă articulație capacitate mare și 4 tramvaie vagon capacitate medie»”.

Valoare totală a investiției este de 91.755.790,00 de lei (TVA inclus), din care contribuţia proprie a Municipiului Arad este de 1.542.969,25 de lei (TVA inclus), iar asistența financiară nerambursabilă solicitată este de 75.605.493,02 de lei (TVA inclus). Durata investiției este de 36 de luni.

Potrivit proiectului, prin achiziția de material rulant nou (10 tramvaie), se vor reduce emisiile de carbon din transport în Municipiul Arad, care va conduce la dezvoltarea unui sistem de transport public de călători cu tramvaiul atractiv și eficient, facilitând astfel transferul sustenabil al unei părți din cota modală a transportului privat cu autoturisme către transportul public.

De asemenea, consilierii au votat astăzi în favoarea modernizării tramvaielor existente și pentru reabilitarea liniilor de tramvai.

Este vorba despre două studii de fezabilitate privind „Refacție linie cale de tramvai și a rețelei aeriene de contact aferente în municipiul Arad – tronsonul I-P-ța Podgoria – Pasaj Micălaca – Micălaca Zona III”, care include 9 stații de tramvai și are ca termen de finalizare 18 luni, respectiv „Refacție linie cale de tramvai și a rețelei aeriene de contact aferente în municipiul Arad– tronsonul III – Calea Radnei de la Pasaj Micalaca la str. Renașterii”, ce include 7 stații de tramvai și are ca termen de execuție 19 luni.

Toate aceste proiecte au fost votate de consilieri în unanimitate.

 

 

 

 

  1. Dan Alexandrescu 26 martie, 2019, 9:51 pm

    E intr-adevar o mare realizare ca dupa treizeci de ani sa avem zece tramvaie noi! Nu ar fi fost rau ca CLM sa voteze tot in unanimitate: impartirea traseelor de circulatie in zone de taxare si introducerea implicit a unui pret diferentiat al biletelor, reintroducerea abonamentelor pe o singura linie., samd. In continuare prostia, lipsa de viziune si dezinteresul caracterizeaza conducerea urbei noastre.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.