Arădenii care au parcat ILEGAL, „PÂRÂȚI” la Poliția Locală! S-au ales cu AMENZI USTURĂTOARE (FOTO)

Arădenii care au parcat ILEGAL, „PÂRÂȚI” la Poliția Locală! S-au ales cu AMENZI USTURĂTOARE (FOTO)

Peste o sută de arădeni s-au ales cu amenzi după ce au parcat în locuri nepermise. Multe dintre abateri au fost semnalate de către locuitorii din zonele respective.

În ultimele două săptămâni, polițiștii locali cu atribuții privind circulația pe drumurile publice din cadrul D.G.P.L. Arad au aplicat 120 de amenzi în cuantum de 35.090 de lei conducătorilor auto care au oprit în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, respectiv 32 de sancțiuni în valoare de 7.540 de lei pentru oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar.

Cele mai multe nereguli privind respectarea prevederilor Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (H.G. nr. 1391/2006) au fost constatate pe străzile Lucian Blaga, Unirii, respectiv Salacz Gyula, anunță Poliția Locală.

„În acest sens, a fost important sprijinul acordat de cetățenii municipiului care au surprins astfel de abateri și au sesizat dispeceratul poliției locale la numărul de telefon: 0257/939 (apel gratuit). Astfel, în urma acțiunilor de verificare și control ale polițiștilor locali, s-au constatat în timp real faptele de natură contravențională și s-au aplicat măsurile sancționatorii prevăzute de lege”, informează D.G.P.L. Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.