Orașele Arad și Gyula au împlinit anul acesta 23 de ani de cooperare. Momentul din 8 decembrie 1994 a fost invocat în deschiderea şedinţei comunede joi 7 decembrie 2017, găzduite de sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ, informează municipalitatea.
Atât primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, cât şi omologul său din Gyula, Görgényi Ernő au catalogat iniţiativa de acum aproape un sfert de secol drept „un act de curaj”.
„Doresc să mulţumesc oamenilor care acum 23 de ani au avut înţelepciunea, dar şi spunem noi curajul de a gândi o astfel de relaţie. Au fost oameni care şi-au asumat dorinţa de a transmite un mesaj prin acest parteneriat. Azi, mi se pare o normalitate să avem astfel de relaţii de colaborare şi prietenie atât admnistrative cât şi politice cu administraţii din Ungaria, Belgia, Italia. Acum 23 de ani, iniţiativacelor două administraţii a fost un gest de pionierat,mai ales că a existat o reacţiedin partea Ministerului de Externe care-şi punea întrebarea cum putem noi să stabilim un astfel de parteneriat”, a afirmat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
„Asemenea domnului primar, aş dori să mulţumesc celor care în urmă cu 23 de ani au avut această iniţiativă. Le multumesc pentru faptul că au conşientizat că cele două oraşe au foarte multe lucruri în comun”, a declarat edilul Görgényi Ernő. Acesta este de părere parteneriat dintre cele două oraşe trebuie să continue şi să se dezvolte prin implicarea cât mai multor cetăţeni şi încurajarea lor de a participa la evenimentele comune care se organizează în cadrul programului „Strângeri de mâini”. O primă propunere în acest sens vine din partea primarului Gheorghe Falcă: „2018 este unan important pentru România. Aniversăm 100 de ani de la Marea Unire. Vrem să avem anul viitor evenimente care să respecte cei 100 de ani împreună şi să vorbim despre viitorii 100 ani. În calitatea de semnatariai Chartei XXI ne-am asumant să fim comunitatea care va menţine relaţiile corecte şi în 2018 şi în următorii 100 de ani”.
Au urmat discuţiile pe secţiuni în cadrul cărora s-au dezbătut teme de ordin social, cultural, dar şi subiecte din domeniile sănătate, economie şi urbanism.
Concluziile acestor dezbateri vorconstitui puncte de plecare pentru Programul de Colaborare pe anul 2018, ce urmează să fie semnat în prima lună a anului 2018.
Lasă un comentariu