CLM a votat TAXELE ȘI IMPOZITELE locale pe 2016. Cei care au cerut REDUCEREA lor au fost IGNORAŢI

CLM a votat TAXELE ȘI IMPOZITELE locale pe 2016. Cei care au cerut REDUCEREA lor au fost IGNORAŢI

În cadrul ședinței publice ordinare a Consiliului Local Municipal (CLM) care a avut loc astăzi, s-a votat și proiectul de hotărâre privind taxele și impozitele locale pe anul 2016, proiect care a iscat numeroase discuții și dezbateri.

Acesta a fost chiar primul subiect pe ordinea de zi, iar mulți participanți au avut intervenții, printre care Elisabeta Cosma, reprezentând Uniunea Arhitecților din România, filiala Arad, Marin Crișan, peședintele Confederației Patronatului Român, filiala Arad, Marin Lupaș, consilier local municipal PSD, toți cerând reducerea taxelor și impozitelor locale.

Marin Lupaș a avut opt amendamente în care solicita reducerea anumitor taxe și impozite la minimul prevăzut în Codul Fiscal, iar la altele menținerea la același nivel ca în anul 2015. Nici unul din aceste amendamente nu a întrunit numărul necesar de voturi, fiind respinse.

Astfel, proiectul de hotărâre privind taxele și impozitele pe 2016 a fost votat favorabil, împreună cu două amendamente, al lui Ovidiu Moșneag și al Geaninei Pistru.

Primarul Gheorghe Falcă a făcut o analiză în detaliu a situației valorilor taxelor și impozitelor pe 2016, susținând că majoritatea vor rămâne la același nivel ca în 2015, iar unele vor crește, din cauza modificărilor din Codul Fiscal.

„Suntem administrația care a menținut aceleași taxe și impozite de 4 ani, am fost parteneri corecți și cu mediul de afaceri, dovadă fiind faptul că Aradul a fost pe locul I la nivel național, cu cea mai mare creștere economică înregistrată în 2014. Taxele și impozitele nu a crescut din 2012, dar acum, ne obligă Codul Fiscal să le creștem”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

CLM Falcă

 

  1. Minte!!! codul fiscal lasa la latitudinea administratiei locale cresterea sau nu a taxelor. Nu pot sa cred ce tupeu are asta, chiar va crede pe toti prosti…

    Raspunde
    • da asa ne crede,prosti!Se pozeaza cu fiica sa de mana,el nu spune ca a divortat de sotie…si e un tata de duminica.Priviti figura fetitei langa el,se vede ca e retinuta,e traumatizata de scandalurile lui in familie.

      Raspunde
  2. taxele si impozitele au crescut ca asa au vrut muschii lui Falca nu l-a fortat nici un cod fiscal. dar ne minte din nou!!

    Raspunde
  3. Aradeanul tulburat 2 decembrie, 2015, 8:51 pm

    Daca va minte de ce il mai votati ?

    Raspunde
  4. Nu-l mai vor vota decat cei CUMPARATI

    Raspunde
  5. cine voteaza FALCA in 2016 ,sa-i pice mana cu care pune stampila.Voi chiar sunteti nebuni sa votati asa un gunoi de om si un mincinos bolnav.

    Raspunde
  6. Mircea. Ofc it's a fake name...dăăă 2 decembrie, 2015, 10:52 pm

    Din pacate la un calcul simplu tot el castiga. Am argumente: 1. Votantii religiosi. 2. angajatii din primarie si rudele lor care depind de banii de acolo. 3. Angajatii de la firmele clientelare (Exemplu Blidar Vagoane, firmele Takata etc). 4. Mancatorii de mici si bere care il vor vota pentru ca ei oricum nu au inteligenta necesara sa adopte o decizie. Concluzie: Falca va castiga cu un scor mic, probabil in jur de 30%, dar va castiga. Este un calcul simplu si rece, asta e, asa gandeste si el. Solutia? Un singur candidat al opoziţiei susţinut de toţi! Altfel nu aveţi nici o şansă! Un alt aspect, observatori de la organizaţiile non guvernamentale în fiecare secţie şi la Biroul Electoral Judeţean unde domnul de la PDL, pardon, PNL este un maestru emerit şi ştie cum se numără voturile. Dacă faceţi toate astea, poate, repet, poate aveţi o şansă să „vă luaţi oraşul înapoi”:))) Pace tuturor.! Salutare Ghiţă şi stai liniştit, la anul vom fi în cealaltă echipă:) Rămâi cu pupincuriştii lângă tine, o să te ajute ei!

    Raspunde
    • Mirceea-Ai o analiză teoretică relativ complectă! Eu am mai văzut paznic de noapte să fie inpușcat ziua și de prietenii lui !Chestia este doar de timp,factura se va plăti de fiecare individ fără excepție,instituțiile muncesc!

      Raspunde
  7. JOS CEI CARE MARESC TAXE SI IMPOZITE.

    Raspunde
  8. Doamne cat mai poate minti omul asta…. ma doare capul!! aradenii chiar nu vad ca-i minte in fata??

    Raspunde
  9. Orice ati avea cu primarul sau cu altcineva,legati va strict de el si nu itrati cu bocancii in viata privata a nimanui.Cat de josnic poti sa fi sa folosesti un copil nevinovat pentru a-i lovi tatal?Si mai am ceva de spus.De ce blesteme?In democratie fiecare e liber sa voteze ce su cum vrea fara sa-i cada mana.Sa va fie rusine.

    Raspunde
  10. Analiza lui Mircea este corecta.Singura sansa sa scapam de „micul dictator” este de a pactiza toate partidele si societatea civila si sa iasa cu un singur candidat.Dar nu va fi asa pt.ca sunt multe orgolii respectiv tradari.Din alt punct de vedere nu cred ca e bine sa ataci prin copii sau neveste.Cel putin copiii chiar nu au nici o vina.

    Raspunde
  11. Acesti indivizi NU mai trebuie votati.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.