S-a semnat recepţia lucrărilor la reţelele de apă şi canalizare din Ineu, Pâncota, Şiria şi Galşa

S-a semnat recepţia lucrărilor la reţelele de apă şi canalizare din Ineu, Pâncota, Şiria şi Galşa

Compania de Apă anunţă că investiţiile de reabilitare şi extindere reţele de apă şi canalizare în Ineu, Şiria şi Pâncota au ajuns la final, fiind semnată recepţia acestora.

Lucrările au demarat în anul 2013, fiind finalizate în luna decembrie a anului 2016. Începând cu anul 2017 a fost constituită comisia de recepţie a lucrărilor, a cărei activitate s-a desfăşurat până în anul 2018 şi a constat în inspecţia în vederea recepţionării lucrărilor executate. Contractul va beneficia de o Perioadă de Notificare a Defectelor de 12 luni, în care toate neconformităţile care se vor constata vor fi remediate de către Antreprenor. După încheierea acestei perioade va fi efectuată recepţia finală.

În cifre, contractul de lucrări înseamnă: reabilitarea şi extinderea reţelei de apă pe o lungime de 45,8 km cu executarea unui număr de 2.152 de branşamente de apă, reabilitarea şi extinderea reţelei de canalizare pe o lungime de 81,26 km cu executarea unui număr de 4.279 de racorduri de canal şi executarea unui număr de 13 Staţii de Pompare Apă uzată. Lucrările s-au desfăşurat în oraşele Ineu şi Pâncota, comuna Şiria şi localitatea Galşa iar valoarea totală a acestora este de 62.117.651,55 lei.

CL7 „Reabilitare şi extindere reţele de apă şi canalizare în Ineu, Şiria şi Pâncota” a fost cel de-al unsprezecelea contract adjudecat în cadrul proiectului POS Mediu fiind atribuit, prin licitaţie deschisă, companiei HIDROCONSTRUCŢIA S.A.

Proiectele au fost cofinanţate de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu” 2007 – 2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Compania de Apă Arad S.A. a susţinut o parte a finanţării.

Foto: Arhiva

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.