Să fie doar Maranata?

Să fie doar Maranata?

La sugestia administratorului acestei publicații online de a avea un punct de vedere, cunoscându-mi-se apartenența la comunitatea neoprotestantă, voi încerca în cele ce urmează să scot în evidență unele lucruri așa cum eu le văd și, desigur, le și înțeleg.

Dacă urmărim ceea ce ar părea a fi un „scandal” înăuntrul unei comunități creștine și punem semn de egalitate cu orice altă instituție a statului putem cădea ușor în greșeală. Biserica are un singur Nume, aparține doar Celui care a înființat-o și ca urmare are un singur Conducător. De aici, până la ceea ce avem astăzi, o sumedenie de biserici cu tot felul de preoți, pastori, vizionari sau lucrători este cale lungă și mult diluată de la proiectul inițial.

În acest proiect sunt incluși oameni care VOR să fie episcopi, diaconi etc, dar care trebuie să îndeplinească niște criterii fără de care nu au ce căuta în astfel de slujbe. Unul din ele se referă tocmai la iubirea de bani sau, cum scrie în vechime, să fie „vrășmaș al lăcomiei”.

Din câte am citit și mai apoi m-am informat, scandalul a pornit tocmai de la bani. Câteva persoane cred că li se cuvin bani și fac demersuri la conducerea bisericii Maranata pentru a-i primi. Nu știu dacă au sau nu argumente, dar aflând de plângerea penală socotesc faptul că ei așa cred. Mai departe, din ceea ce am aflat, știu că cei puși să asculte și să ia în discuție cererile lor nu au catadicsit să o facă. Aici este o primă chestiune în care, dacă este adevărat, domnul Cojiță, ca și păstor, a greșit. El ar trebui să știe că aceasta este una din cele mai importante valențe ale slujbei. Să asculte. Se pare că nu a făcut-o. Ba, mai mult, a încercat să-și procure argumente prin practici care nu-i fac cinste. Mă refer la convorbiri telefonice înregistrate cu membrii familiilor celor care susțin plângerea, în care, conform spuselor acestora, s-au simțit amenințați. De aici aș putea considera că tot ceea ce s-a scris în scrisoare cu privire la unele fapte ale domniei sale este adevărat. Uitându-mă și peste comentarii și analizând și celelate surse parvenite între timp la redacție pot să deduc faptul că alegerea domnului Cojiță ca și păstor la Maranata nu a fost una dintre cele mai inspirate, dar pentru că nu este problema mea, las enoriașilor de acolo această apreciere și să-și dea ei singuri răspunsuri la întrebările care sigur îi macină.

Biserica baptistă a avut și are în continuare oameni de nădejde, oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu, care au stat chezași prin verticalitatea lor, la administrarea corectă a sumelor de bani primite pentru acoperirea multelor nevoi. Zbaterea lor în a-i obține a trecut de cele mai multe ori neobservată, considerându-se în mod eronat că cei de afară au și abia așteaptă să îi livreze. În aceeași ordine de idei, se poate spune că s-au făcut și greșeli în aprecierea nevoilor și, pe alocuri, pot fi și fapte penale, infracțiuni.

Dorel Popa, căci către el par a se îndrepta acum acuzațiile, a fost un om de relații, nicidecum un „combinagiu”, cum reiese din scrisori. El a stat, de altfel, la baza transmiterii de ajutor de către cei din SUA și, în mare parte, i se datorează faptul că sponsorizarea a fost posibilă până la o anumită dată. Încercarea unora de a pune în sarcina lui „găinării” de felul arătat este una care dovedește lipsă de bun simț și de răspundere. Cei care au beneficiat de sumele reținute se ascund acum sub „noi nu știm, am fost pe bancheta din spate”. Cred, de asemenea, că nici poziția celor care cer banii de la Maranata nu este cea mai corectă. Ei nu au lucrat pentru Maranata, nici pentru cineva din Maranata, ci așa cum o spun, pentru ogorul Domnului. Or, de acolo, plata este puțin diferită. Știu ei la ce fac trimitere. Dar, până la urmă, fiind un drept civil, nu voi face eu judecăți. Cererea este îndreptată spre oameni din conducerea actuală a bisericii, nicidecum către biserică. Ei sunt, conform cererilor, cei care au dispus într-un anumit fel traiectoria banilor, nu biserica. Din perspectiva aceasta, biserica Maranta nu are nici un fel de implicare, chiar dacă unii vor să o introducă în ecuație. Și nici Comunitatea Văii Crișului.

Problema cea mai importantă acum mi se pare a fi una a mărturiei. Dacă la vârful unei biserici stau astfel de chestiuni, ce așteptări mai pot fi de la cei care sunt în bănci? Și, întrebarea firească, pentru ce să-i mai chemi pe oameni la evanghelizări dacă noi le arătăm arivism și iubire de sine, când din comportare ei ar trebui să vadă exact opusul acestora? Este firesc să judece oamenii după ceea ce văd pentru că asta li se arată, în ciuda unor glasuri contrafăcute, grave care imită dragostea pentru Christos. Cine iese dintr-o slujbă de păstor mai bogat de cum a intrat poate să-și păstreze bogăția pentru că i s-a dus mărturia complet. Nu promovez sărăcia ca virtute, ci doar dreapta măsură. Mulți tineri, după anul 1990, s-au trezit „chemați”, și-au completat studiile și au început să „amiroasă” pe unde le-ar fi mai bine. Rupți în fund, unii, în câțiva ani s-au pricopsit păcălind oameni dar mai ales pe ei.

Să-și facă fiecare conducător de biserică sau de comunitate bilanțul averii, să privească înapoi și să constate cum a făcut-o? Să se uite domnul Cojiță la câte a dobândit de când este venit în Arad și să-și explice lui dacă este în drept să le aibă în timp ce poate oameni din Maranata nu au unde să-și pună capul. Dacă nu va găsi răspuns, îi vom înțelege lupta.

P.S. Dintr-un punct de vedere acest scandal este binevenit. Poate se mai termină cu pudibondismul creștin și intrăm și noi în realitate. Și, desigur, să ne-o asumăm. Cinstiți și vrednici de laudă sunt păstorii care își păstrează mărturia. Atâția câți mai sunt.

  1. Domnul Florea, dacă tăceai filozof rămâneai. Așa…ai scris un „bullshit”!

    Raspunde
  2. domnule Virgil. Daca in urma analizei profunde a raspunsurilor anonime si a surselor parvenite pe linia ~radiosant~ ati ajuns la concluzia emanata, va rog sa-mi dati voie sa am mari intrebari legate de judecata dvs. Un articol penibil (sau cum va place dvs. ZERO … sa zicem kilometru) in care dati dovada de lipsa totala de profesionalism. NU dvs sunteti in masura sa analizati situatia.

    Raspunde
  3. asta se intampla cand sunt mii de secte neoprotestante.de ce acestia nu se unesc intr-un singur cult neoprotestant?

    Raspunde
  4. virgile draga…tocmai tu sa ti dai cu parerea? tocmai pe tine te au gasit?

    Raspunde
  5. HALAL ARTICOL! FIECARE SA SE JUDECE PE SINE, NU PE ALTUL! VOI ASTIA CINSTITII DE LA NEWSAR… VI S-AU TERMINAT CUMVA STIRILE?? ABIA ASTEPT SA FITI DATI IN JUDECATA PENTRU TOATE MINCIUNILE CARE LE-ATI PUBLICAT DESPRE O BISERICA!

    Raspunde
  6. Te felicit pentru pozitia corecta d-nule Florea, se pare ca adevarul, ca intodeauna, ii deranjeaza pe unii, totusi e mare pacat ca oameni de la care avem asteptari mari ne dezamagesc in halul asta, sa le fie rusine ( desi,nu cred ca au asa ceva)

    Raspunde
  7. Mi se pare penibil cum dumneavoastra ca un crestin peste toti pe unde mergeti stiti numa sa rascoliti si sa fiti contra la oricine. Da, va cunosc. Stiu ce idei aveti. Sunteti penibil. Pocaieste-te, Gilu.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.