Să te miri și să îți faci cruce

Mă uit peste ultimul sondaj publicat în aceste zile. 41% dintre noi, cei care hălăduim prin țară, votăm PDL. Cel puțin așa spun cifrele, iar eu nu am nici un motiv să nu le dau crezare. Ce mai poți spune? Asta e. În continuare nimic nu se schimbă. Zicea Ponta, înainte de momentul noiembrie 2014, că atâta timp cât Băsescu este la Cotroceni nu se va putea trece la „dreptatea până la capăt”. Nu neapărat în formula asta, dar asta era ideea. Iulie 2012 a arătat cât se poate de clar ce înseamnă voința poporului opusă voinței celor mari. De aici poate vine și o anumită resemnare a multora care nu mai cred în democrația votului. Îndiferent ce vom vota, CINEVA are grijă să câștige exact cel care are profilul dinainte stabilit. Adică un om, sau oameni care pot fi la orice oră supuși unor presiuni de orice natură. Acest joc este bine cunoscut din cele mai vechi timpuri și funcționează la fel aproape în orice condiții. Oamenii sunt foarte ușor momiți cu un candidat care pare că vine din mijlocul poporului dar ale cărui fapte ascunse sunt oricând pasibile de a fi făcute cunoscute bineînțeles cu „deranjul” întregii lui imagini de om extraordinar. Cine avea curajul să spună despre Iliescu în anii 1990 că este un mincinos sau orice altceva decât încerca el și propaganda vremii să arate s-a văzut că a dispărut din peisaj în cel mai scurt timp. Metodele erau în funcție de capacitatea individuală de a rezista, dar în final se proceda în așa fel încât cel mai înverșunat dintre ei avea parte de soluția discreditării totale, astfel încât omului îi era imposibil să mențină starea de încredere totală pe care o avea în mintea națiunii. Era de ajuns să fie văzut conducând o mașină ale cărei costuri inițiale sau de întreținere să depășească media veniturilor din acel timp că întreaga construcție de moralitate era la coșul de gunoi. Nu aveai nevoie de facultate să concepi și să execuți o astfel de manipulare.

Era și ușor de pus în operă și avea eficiență maximă la rezultat.

Am văzut acum câteva zile felul cum răspund unii dintre românii noștri la întrebarea: dacă știu cum se numește țara în care trăiesc. Dădeau din cap, se bâlbăiau, afișau cea mai adecvată figură de tâmpiți organici și tot nu știau ce vrea reporterul de la ei. Mi-e greu să cred că un procent semnificativ dintre noi dispune de un IQ atât de mărunt. Și totuși realitatea este că gradul de educație este la o cotă foarte mică și nici nu se fac eforturi de a o crește. Pe bună dreptate. Aceștia mulți, votează și sunt în stare de a acționa oricum fără a trece prin filtrul creierului ceea ce urmează să facă. Sunt oamenii impulsului.

Iată de ce ne putem gândi la o limitare a dreptului la vot pentru cei care dețin un IQ sub o limită medie sau normală. Sigur că e neconstituțional, dar și aici se pot face modificări. Actuala clasă politică nu va permite așa ceva în mod sigur pe motiv de discriminare. Este un motiv în plus pentru a o schimba total.

Beneficiile vor fi enorme. Vom avea un alt fel de Parlament având în vedere că se va schimba oferta și cererea totodată. Sunt multe feluri în care se poate acționa dar totul depinde de felul cum ne vom mișca la următoarele alegeri și dacă putem prezenta o alternativă credibilă la jalnica ofertă a partidelor din aceste zile. Eu cred că o organizare la firul ierbii va scoate din joc pe cei mai mulți dintre dornicii de parlamentarism suprficial de azi. Până la urmă problema este dacă ne dorim cu adevărat să facem ceva pentru noi și țara asta sau vom trăi în continuare în sfidare completă a progresului și a conștiinței naționale. Ceea ce știm sigur este că un Mihai Viteazul sau Ștefan cel Mare nu se va ridica dintre noi. Acum sunt alte vremuri în care este nevoie de o abordare a unității pentru a redesena o România pentru români. Lupta nu e neapărat cu turcii sau cu alte popoare ci cu noi înșine. Dacă ne vom pune la punct țara, nimeni nu va îndrăzni să ne mai dea sfaturi sau să ridice pretenții de suveran absolut.

Primul obiectiv: schimbarea clasei politice. În totalitate.

P.S. Oamenii ar trebui să înțeleagă faptul că nu toți suntem la fel. Asta se vede din primii ani de școală. Unii nu reușesc să asimileze materia într-un singur an și au nevoie de mai mult timp. Este un adevăr. Dacă se supără careva chiar e treaba lui. Nu poți pune în același atelier de proiectare pe cel care concepe ideea și pe cel care o execută. Nu au aceeași capacitate.