Până ne fericește „Gigi” Falcă cu stadionul Francisc Neuman, iată că investitorii privați continuă să condtruiască baze sportive acoperite, așa numitele „baloane” unde se practică minifotbalul pe terenuri sintetice. Iată că în prag de iarnă, o familie de iubitori ai sportului și suporteri ai echipei UTA s-a gândit la o nișă aproape neexploatată și anume tenisul cu piciorul, dar și voleiul și baschetul.
Complexul sportiv „Vecchia Signora” este situat pe strada Ardealul nr. 60 ( strada Dosoftei, pe google maps), mai precis între liniile de tren, în spate la uzina Electrică. Accesul se face fie din cartierul Grădiște, în continuarea străzii Voievod Moga, se trece prima barieră și se face la stânga între linii, sau pe lângă liceul Iuliu Maniu, se trece de barieră și se face la dreapta.
Complexul cuprinde un balon sub care sunt două terenuri de tenis cu piciorul, dar se poate juca și volei sau baschet iar în exterior se află un teren de tenis cu piciorul, dotat cu nocturnă, dar și un panou profesional cu inel elastic pentru baschet 3 la 3. S-a construit o anexă cu trei vestiare dotate corespunzător cu dușuri și toalete iar din primăvară va funcționa și un mini bar cu o terasă pentru relaxare și urmărirea unor competiții sportive.
Programul complexului „Vecchia Signora” este aproape non-stop, de dimineața de la ora 9 și până când doresc iubitorii sportului să stea, chiar și după miezul nopții. Se pot face rezervări la numărul 0771-553-823, prețul unei ore pentru un teren fiind de 40 de lei.
Lasă un comentariu