Salarii mai MARI pentru angajaţii Consiliului Judeţean

Salarii mai MARI pentru angajaţii Consiliului Judeţean

Consilierii judeţeni au votat, astăzi, creşterea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din Consiliul Judeţean Arad (CJA).

Potrivit reprezentanţilor CJA, cuantumul creşterii salariale a fost stabilit invers proporţional cu salariile actuale,  astfel încât debutanţii şi angajaţii cu veniturile cele mai mici au avut parte de o creştere mai mare, în timp ce procentele angajaţilor cu venituri mai mari au fost stabilite la un procent mai mic. Creşterea salarială a venit pe fondul rectificării bugetare, avându-se în vedere faptul că salariile angajaţilor instituţiei şi a instituţiilor subordonate se situează pe ultimele locuri din ţară.

„În această decizie am ţinut cont şi de faptul că veniturile funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din Consiliul Judeţean Arad şi instituţiile subordonate se situează printre ultimele locuri la nivel naţional. Când majoritatea consiliilor judeţene din ţară au mărit salariile la plafonul maxim prevăzut de lege, noi am gândit cumpătat şi am prevăzut în procent mai mic creşterea salarială, astfel încât măsura să fie sustenabilă”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Chiar şi după majorarea salarială aprobată astăzi, comparativ cu judeţele vecine Timiş sau Hunedoara, dar nu numai, diferenţele salariale sunt de aproximativ 5000 de lei în cazul funcţiilor de conducere, în timp ce salariile funcţionarilor publici şi ale personalul contractual din CJA sunt mai mici cu 3000 – 5000 de lei, în funcţie de vechime şi gradaţie.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.