SALARIILE personalului nedidactic din şcoli şi universităţi, MAJORATE cu 12%

SALARIILE personalului nedidactic din şcoli şi universităţi, MAJORATE cu 12%

Salariile personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar ar urma să fie majorate cu 12%, începând cu data de 1 august 2015, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere de Ministerul Educaţiei.

De drepturile salariale majorate, în urma aplicării ordonanţei de urgenţă, vor beneficia 53.848 de persoane din învăţământul preuniversitar de stat şi 7.468 de persoane din învăţământul universitar, potrivit notei de fundamentare a proiectului.

„Începând cu data de 1 august 2015, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, inspectoratele şcolare şi unităţile conexe, instituţiile de învăţământ superior de stat şi din bibliotecile centrale universitare se majorează cu 12% faţă de nivelul acordat pentru luna iulie 2015. Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază de care beneficiază personalul nedidactic de la alin. (1) se majorează cu acelaşi procent de 12%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”, se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă.

Măsura este justificată având în vedere Acordul încheiat între Guvernul României şi federaţiile sindicatelor reprezentative din învăţământ şi ţinând cont de faptul că în Ordonanţa de urgenţă nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 sunt prevăzute creşteri salariale de 5%, începând cu 1 martie 2015 şi cu 1 septembrie 2015 numai pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, omiţându-se personalul nedidactic din învăţământ.

În acest scop, urmează să se aloce 38,6 milioane de lei, în 2015, şi câte 115,8 milioane de lei anual.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.